Chivu va fi supus astăzi unui nou control la cap
Fundaşul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, accidentat la cap în luna ianuarie, va fi supus astăzi unui nou control neurologic la Institutul Besta din Milano, informează Gazzetta dello Sport.
Chivu va fi supus astăzi unui nou control la cap (Imagine: Constantin Vladescu/Mediafax Foto)
Controlul medical va fi făcut de profesorul Giovanni Broggi, iar dacă acesta îşi va da acordul, românul va putea lovi mingea cu capul şi va putea reveni la antrenamente complete alături de coechipierii săi.
Chivu s-a antrenat, în ultimele zile, cu o cască de protecţie. "Având în vedere că a arătat o condiţie fizică bună, românul ar putea reveni pe teren la meciul cu AS Roma, din 27 martie", scrie Gazzetta dello Sport.
Cristian Chivu s-a accidentat la cap în meciul cu formaţia Chievo, disputat pe 6 ianuarie, la un duel cu fotbalistul Sergio Pellissier. Internaţionalul român a fost scos de pe teren pe targă şi a fost înlocuit de Marco Materazzi, românul fiind transportat cu ambulanţa la spitalul din Verona. El a fost supus unei intervenţii chirurgicale reuşite, ce a durat aproximativ două ore, pentru îndepărtarea unui hematom şi pentru refacerea unei fracturi din zona parietală dreaptă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cseke Attila: Sporul de antenă trebuie eliminat
-
Suspect arestat după ce ar fi înjunghiat mortal două persoane într-un parc din Germania
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO