- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (24.10.2014, 18:05)
- Luminita Turcu
Chris Evert: Serena Williams ar trebui s-o scoată pe Simona Halep la cină
Fosta jucătoare de tenis Chris Evert a scris, vineri, pe Twitter, că Serena Williams ar trebui să o invite la cină pe Simona Halep, după ce ocupanta locului 1 WTA a reuşit să acceadă în semifinalele Turneului Campioanelor datorită româncei.

Chris Evert (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Cred că Serena Williams ar trebui s-o scoată la cină pe Simona Halep, iar Agnieszka Radwanska pe Caroline Wozniacki; pentru că le-au ţinut în «viaţă»!", a scris Evert.
De asemenea, cotidianul L'Equipe a notat că Serena Williams a ajuns în semifinalele Mastersului de la Singapore datorită Simonei Halep, în timp ce presa italiană precizează că "Halep o salvează pe Williams".
Caroline Wozniacki a afirmat, după ce a învins-o pe Petra Kvitova şi a permis calificarea Agnieskăi Radwanska în semifinale, că poloneza i-a promis că o va duce la cumpărături dacă va câştiga meciul cu sportiva cehă: "Sper că se va ţine de promisiune. Îmi datorează o geantă", a afirmat sportiva daneză.
Simona Halep a câştigat un set în meciul cu Ana Ivanovici, echivalent cu eliminarea sportivei sârbe şi calificarea liderului WTA, Serena Williams, în semifinalele Turneului Campioanelor, fază în care americanca o va întâlni pe daneza Caroline Wozniacki.

Halep, calificată în semifinale înaintea zilei de vineri, a pierdut până la urmă, scor 6-7 (7), 6-3, 3-6, în faţa Anei Ivanovici.
Caroline Wozniacki, locul 8 WTA, a învins-o, vineri, cu scorul de 6-2, 6-3, după 70 de minute, pe sportiva cehă Petra Kvitova, locul 3 WTA, în ultimul meci al Grupei Albe a Turneului Campioanelor. Wozniacki a câştigat grupa cu trei victorii din trei meciuri şi s-a calificat în semifinale alături de poloneza Agnieszka Radwanska, locul 6 WTA, care a pierdut, tot vineri, ultimul ei meci, cu Maria Şarapova.
După jucarea meciurilor din grupe, tabloul semifinalelor Turneului Campioanelor de sâmbătă este următorul:
ora 13.00: Simona Halep, locul 4 WTA - Agnieszka Radwanska, locul 6 WTA;
ora 09.30: Caroline Wozniacki, locul 8 WTA - Serena Williams, locul 1 WTA.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 17:35
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce condiţii ar face asta / Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă
-
astăzi, 17:10
NEWS ALERT Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce situaţii ar face asta