Prima pagină » Sport » Christoph Daum este noul antrenor al echipei Eintracht Frankfurt

Christoph Daum este noul antrenor al echipei Eintracht Frankfurt

Christoph Daum este noul antrenor al echipei Eintracht Frankfurt, în locul lui Michael Skibbe, care a fost demis, a anunţat, marţi, clubul german, citat de AFP.
22 mart. 2011, 13:12, Sport

Fost antrenor al echipelor turce Fenerbahçe (2009-2010 şi 2003-2006) şi Beşiktaş (2001-2002 şi 1994-1996), Daum, în vârstă de 57 de ani, va pregăti echipa din Frankfurt până la 30 iunie.

„Obiectivul nostru este să lucrăm împreună şi după această dată”, se arată într-un comunicat al clubului Eintracht Frankfurt.

Conducerea clubului din Frankfurt a menţionat că a luat decizia de a-l demite pe Michael Skibbe, în urma „evoluţiei sportive negative din ultimele luni”. Michael Skibbe avea contract până în 2012, însă sub conducerea sa echipa a înregistrat şapte înfrângeri, două remize şi o singură victorie în returul campionatului.

Figură extrem de cunoscută a fotbalului german, Christoph Daum a mai antrenat pe Bayer Leverkusen (1996-2000) iar mai recent pe FC Koln (2006-2009), reuşind promovarea în prima ligă.

El a fost propus pentru postul de selecţioner al Germaniei în 2001, însă nu a fost numit din cauza implicării într-un caz de consum de cocaină.