Prima pagină » Sport » Beckham a înscris primul gol de la venirea în SUA

Beckham a înscris primul gol de la venirea în SUA

Mijlocaşul echipei Los Angeles Galaxy, David Beckham, a înscris, miercuri seară, primul gol de la venirea în SUA, în partida cu formaţia DC United, scor 2-0, din semifinalele Superligii, competiţie ce se dispută între formaţiile nord-americane şi mexicane, informează AFP.
Beckham a înscris primul gol de la venirea în SUA
16 aug. 2007, 13:04, Sport

Beckham a deschis scorul în minutul 28, transformând o lovitură liberă de la 20 de metri. Cel de-al doilea gol al echipei LA Galaxy a fost reuşit de Landon Donovan, în minutul 47, din pasa mijlocaşului englez.

Beckham, în vârstă de 32 de ani, a fost înlocuit în minutul 63.

Este prima victorie a formaţiei Los Angeles Galaxy cu Beckham pe teren, după înfrângerile identice cu DC United şi New England Revolution, scor 0-1, ambele în liga nord-americană de fotbal (MLS).

Los Angeles Galaxy va întâlni, la 29 august, în finala Superligii, echipa mexicană Pachuca.