Ciclistul italian Vincenzo Nibali a câştigat Turul Franţei: Este cel mai frumos moment din viaţa mea

Rutierul italian al echipei Astana, Vincenzo Nibali, a câştigat, duminică, ediţia cu numărul 101 a Turului Franţei, devansându-i pe francezii Jean-Christophe Peraud (AG2R La Mondiale) şi Thibaut Pinot (FDJ.fr).

Urmărește
221 afișări
Imaginea articolului Ciclistul italian Vincenzo Nibali a câştigat Turul Franţei: Este cel mai frumos moment din viaţa mea

Ciclistul italian Vincenzo Nibali a câştigat Turul Franţei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Nibali, în vârstă de 29 de ani, se alătură cicliştilor Jacques Anquetil, Felice Gimondi, Eddy Merckx, Bernard Hinault şi Alberto Contador, care au reuşit să câştige toate cele trei mai tururi (Italia, Franţa, Spania). Italianul s-a impus în Turul Spaniei în 2010 şi în Turul Italiei în 2013.

Vincenzo Nibali, care a câştigat patru etape în acest Tur al Franţei (Sheffield, La Planche des Belles Filles, Chamrousse, Hautacam), a devenit al şaptelea rutier italian care se impune în Turul Franţei, după Ottavio Bottecchia (1924, 1925), Gino Bartali (1938, 1948), Fausto Coppi (1949, 1952), Gastone Nencini (1960), Felice Gimondi (1965) şi Marco Pantani (1998).

Pentru prima dată după 30 de ani, Franţa are doi ciclişti pe podium, Jean-Christophe Peraud (37 de ani) şi Thibaut Pinot (24 de ani).

Ultima etapă a Turului Franţei a fost câştigată de germanul Marcel Kittel (Giant-Shimano), care i-a învins la sprint pe norvegianul Alexander Kristoff (Katusha) şi pe lituanianul Ramunas Navardauskas (Garmin-Sharp).

Tabloul de onoare al ediţiei cu numărul 101 a Turul Franţei este următorul:

Clasamentul general (tricoul galben): Vincenzo Nibali (Italia/Astana);

Clasamentul căţărătorilor (tricoul alb cu buline roşii): Rafal Majka (Polonia/Tinkoff-Saxo);

Clasamentul pe puncte (tricoul verde): Peter Sagan (Slovacia/Cannondale);

Clasamentul tinerilor (tricoul alb): Thibaut Pinot (Franţa/FDJ.fr);

Clasamentul pe echipe: AG2R La Mondiale;

Premiul pentru combativitate: Alessandro de Marchi (Italia/Cannondale).

Vincenzo Nibali: Este cel mai frumos moment din viaţa mea

Ciclistul italian al echipei Astana, Vincenzo Nibali, câştigătorul Turului Franţei în acest an, a declarat, duminică, că este cel mai frumos moment din viaţa sa.

"Este cel mai frumos moment din viaţa mea. Nu mi-am imaginat că poate exista atâta emoţie. Este ceva unic să te afli pe podium, pe Champs-Elysee. Este mult mai frumos decât mi-am imaginat. În iarnă am decis că Turul Franţei este obiectivul meu şi zi de zi m-am pregătit pentru acest moment. Dedic această victorie echipei şi familiei mele. Abia mai pot să respir, este ceva fantastic", a spus Nibali.

Rutierul francez Jean-Christophe Peraud a afirmat că înainte de începerea Turului Franţei a avut un sentiment bun. "Nimic nu este uşor în ciclism. trebuie să suferi pentru a ajunge în vârf. Am avut un sentiment bun înainte de începerea Turului Franţei", a precizat Peraud.

Francezul Thibaut Pinor îşi doreşte să savureze performanţa reuşită în Turul Franţei: "Obiectivul a fost o clasare în Top 10, dar picioarele m-au ajutat să ajung până pe locul trei şi să câştig tricoul alb. Îmi place să atac, îmi plac munţii şi iubesc ciclismul. Vreau să savurez această performanţă".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici