Prima pagină » Sport » Cinci echipe din NBA sunt interesate de jucătorul Vlad Moldoveanu

Cinci echipe din NBA sunt interesate de jucătorul Vlad Moldoveanu

Preşedintele FR Baschet Carmen Tocală a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că cinci echipe din NBA sunt interesate de jucătorul Vlad Moldoveanu, care este fiul său, iar sâmbătă noaptea a câştigat pre-draftul NBA, cu echipa K&D Rounds Landscaping.
10 apr. 2011, 16:55, Sport

În primul meci susţinut la PIT, echipa lui Vlad Moldoveanu, denumită K&D Rounds Landscaping a obţinut victoria, miercuri, în faţa celor de la Sales System Limited, cu 78-74 (33-36). Internaţionalul român a marcat 13 puncte, a avut 5 recuperări şi 2 pase decisive, fiind al doilea marcator. Vineri, în semifinale, Moldoveanu şi coechipierii au învins, de asemenea, pe Portsmouth Partnership, 79-66, jucătorul român având un bilanţ de 2 puncte, 4 recuperări şi 3 pase decisive.

Sâmbătă noaptea, K&D Rounds Landscaping a reuşit să se impună şi în finala PTI, în faţa celor de la Cherry, Bekaert & Holland, cu 110-93. Vlad Moldoveanu a marcat 15 puncte, în cele 23 de minute jucate.

„Cinci echipe din NBA şi-au arătat interesul pentru Vlad. E vorba de Orlando Magic, Memphis Grizzliles, LA Lakers, Detroit Pistons şi New Orleans Hornets. A fost o mare bucurie pentru noi toţi să aflăm de jocul bun al lui Vlad la Portsmouth International Tournament, unde au fost prezenţi toţi reprezentanţii echipelor din NBA. De săptămâna viitoare, Vlad va intra în programul echipelor interesate de el, adică 2-3 zile se va pregăti cu fiecare. Acest program se va întinde pe durata a 6 săptămâni. Pentru el urmează licenţa, la Washington, în 7-8 mai, iar apoi un program de pregătire cu antrenori privaţi. În 23 iunie, va fi cea mai importantă zi. Jucătorii de care sunt interesaţi echipele din NBA vor juca de dimineaţă până seara, când se stabili numărul de draft din NBA. A fost visul lui Vlad să ajungă aici şi desigur că îl sfătuiesc să şi-l urmeze. A plecat de acasă la 16 ani, iar acum e la un pas de a-şi atinge visul. Acum, nu banii îl interesează, mă refer la un contract în Europa, la o echipă de Euroligă, ci să-şi urmeze visul, să joace în NBA”, a declarat Carmen Tocală, pentru MEDIAFAX.

La finalul lunii trecute, componentul naţionalei României a participat, în premieră pentru un baschetbalist român, la All Star Game, din NCAA.