Ciprian Tătăruşanu se retrage din fotbal: Am început acum 30 de ani, iar astăzi mă opresc

Publicat: 11 09. 2024, 18:01
Actualizat: 11 09. 2024, 18:03

Tătăruşanu şi-a anunţat decizia printr-un mesaj pe Instagram:

„Fotbal, cel mai frumos sport din lume, pe care am fost binecuvântat şi onorat să îl practic! Ţi-am dat totul din primele zile şi până acum, te-am pus mereu pe primul loc iar tu m-ai răsplătit pe măsură. Îţi mulţumesc pentru momentele frumoase, dar mai ales pentru cele grele.

Ele m-au făcut omul care sunt azi! Şi pentru toţi suporterii, antrenorii, coechipierii, adversarii, conducătorii, arbitrii şi jurnaliştii cu care m-am intersectat în acest parcurs. Am încercat să îi tratez cu respect şi sper că am reuşit. Celor ce vor veni de-acum înainte, le urez mult succes! Am început acum 30 de ani iar astăzi mă opresc. Mulţumesc pentru tot!”

Pe lângă longevitatea sa la echipa naţională, Tătăruşanu rămâne şi cel mai scump transfer al unui portar în campionatul intern, el fiind achiziţionat de FCSB cu 1,5 milioane euro de la Gloria Bistriţa.