Prima pagină » Sport » Gloria Bistriţa – Poli Iaşi, scor 3-1, în primul meci al etapei a IV-a a Ligii I

Gloria Bistriţa – Poli Iaşi, scor 3-1, în primul meci al etapei a IV-a a Ligii I

Formaţia Gloria Bistriţa a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (1-1), echipa Poli Iaşi, într-un meci din etapa a IV-a a Ligii I.
Gloria Bistriţa - Poli Iaşi, scor 3-1, în primul meci al etapei a IV-a a Ligii I
15 aug. 2008, 19:56, Sport

Golurile au fost înscrise de Csaba Borbely ’24, Ciprian Petre ’46 şi Dănuţ Sabou ’85 pentru Gloria Bistriţa, respectiv Ciprian Tănasă ’45+2 pentru Poli Iaşi.

Borbely a deschis scorul, în minutul 24, printr-o lovitură cu capul după o centrare din corner, profitând de ieşirea greşită a portarului Brăneţ.

În minutul 45+2, Tănasă a egalat în urma unei acţiuni persoanale.

Ciprian Petre a readus Gloria Bistriţa în avantaj, în minutul 46, cu o lovitură cu capul de la 6 metri, după o centrare de la Diogo.

Sabou a stabilit scorul final al partidei, 3-1, în minutul 85, cu un şut de la aproximativ 60 de metri.

Partida a fost arbitrată de o brigadă condusă la centru de Ovidiu Haţegan, ajutat la cele două linii de Florin Stănescu şi Monica Rigo. Arbitru de rezervă a fost Marian Bordean, iar observatori Viorel Boiţ şi Aron Huzu.

La meci au asistat aproximativ 300 de spectatori, între care s-au numărat şi 20 de fani ieşeni.

La ora începerii meciului, 17.45, temperatura era de peste 30 de grade Celsius, astfel că arbitrul a permis ca în timpul partidei jucătorii să aibă pauze de hidratare.