Prima pagină » Sport » Didier Defago, cel mai în vârstă campion olimpic la coborâre

Didier Defago, cel mai în vârstă campion olimpic la coborâre

Elveţianul Didier Defago, învingător luni la Whistler, la coborâre, a devenit cel mai în varstă laureat al probei "regină" de la JO, la 32 de ani, patru luni şi 13 zile.
Didier Defago, cel mai în vârstă campion olimpic la coborâre
16 feb. 2010, 07:53, Sport

Defago l-a depăşit pe francezul Jean-Luc Crétier (31 de ani, 9 luni şi 15 zile), câştigător surprinzător în 1998, la Nagano, unde austriacul Hermann Maier, mare favorit, a fost protagonistul unei căzături spectaculoase.

Crétier îi succedase italianului Zeno Colo, câştigător la 31 de ani, 7 luni şi 17 zile la JO din 1952 de la Oslo.

Défago a pus capăt, luni, unei aşteptări de 22 de ani pentru ţara sa. Înainte de Defago, Pirmin Zurbriggen a fost ultimul elveţian care a adus aurul la schi alpin la JO, în 1988, la coborâre.

Tot un elveţian Didier Cuche, locul 6 la Whistler, este cel mai în vârstă campion, după ce a câştigat Super-G la Val d’Isère, în 4 februarie 2009, la 34 de ani, cinci luni şi 21 de zile.

Cel mai în vârstă campion olimpic este norvegianul Kjetil Andre Aamodt, câştigător la JO-2006, la 34 de ani, cinci luni şi 24 de zile.