Prima pagină » Sport » Soderling: Aştept măcar un sms de la Borg pentru că l-am împiedicat pe Nadal să-i bată recordul

Soderling: Aştept măcar un sms de la Borg pentru că l-am împiedicat pe Nadal să-i bată recordul

Tenismanul suedez Robin Soderling a declarat, duminică, după ce l-a eliminat pe Rafael Nadal, în optimi la Roland Garros, că aşteaptă măcar un sms de mulţumire din partea conaţionalului său Bjorn Borg pentru că l-a împiedicat pe spaniol să-i depăşească recordul, informează AFP.
Luminita Turcu
31 mai 2009, 21:53, Sport

„Aştept măcar un sms de la Bjorn Borg pentru a-mi mulţumi că l-am împiedicat pe Nadal să-i bată recordul. Este cea mai mare victorie din cariera mea, un moment de neuitat. Îmi voi aminti de ea toată viaţa. Este un vis devenit realitate. Este cea mai mare provocare căreia i-am făcut faţă, este enorm să învingi cel mai mare jucător din istorie pe zgură, la Roland Garros. Sunt în al nouălea cer. Am jucat excelent, aşa cum doream. Am jucat ca şi cum eram la antrenament. Experienţa mea mi-a servit. Turneul continuă. Va fi dificil”, a spus Soderling.

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul 1 mondial şi câştigător în ultimele patru sezoane la Roland Garros, a fost eliminat, duminică, în optimile de finală, după ce a fost învins de suedezul Robin Soderling, cap de serie numărul 23, cu scorul de 6-1, 6-2, 6-7 (2/7), 7-6 (7/2).