Clasamentul cu cei mai valoroşi „juniori” din fotbalul mondial. Kylian Mbappe, cel mai valoros fotbalist U21, pentru al doilea an la rând
Raportul „Soccerex 20 U21” a fost dat publicităţii de societatea de marketing sportiv Prime Time Sport.
Atacantul francez în vârstă de 20 de ani este evaluat la 261,5 milioane de euro, mai mult decât dublu faţă de cel de-al doilea clasat, englezul Jadon Sancho (Borussia Dortmund), cu o valoare estimată de 120,2 milioane de euro. Pe locul trei se află fundaşul-minune al momentului, Matthijs de Ligt. Apărătorul de 19 ani este tot mai aproape de un transfer la campioana Italiei, Juventus, de la Ajax Amsterdam, şi este cotat cu 74,5 milioane de euro.
Top 10:
1. Kylian Mbappe (PSG) – 261.6 milioane de euro
2. Jadon Sancho (Borussia Dortmund) – 120.2 milioane de euro
3. Matthijs de Ligt (Ajax Amsterdam) – 74.5 milioane de euro
4. Kai Havertz (Bayer 04 Lerverkusen) – 74.2 milioane de euro
5. Trent Alexander Arnold (Liverpool) – 73, 6 milioane de euro
Portughezul Joao Felix, achiziţionat recent de Atletico Madrid de la Benfica Lisabona pentru 126 de milioane de euro, se află locul al şaselea. Este evaluat la 71,8 milioane de euro.
Printre criteriile pentru stabilirea acestei ierarhii se numără postul fiecărui jucător, echipa la care joacă, anii de contract, calitatea tehnică, goluri marcate, accidentările suferite etc.