- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (23.02.2025, 16:20)
- Gabriel Pecheanu
Clasicul României: FCSB – Dinamo
- FCSB - Dinamo sau „Eternul derby” a ajuns la un nou episod.
- Partida de fotbal FCSB – Dinamo Bucureşti se joacă duminică, de la ora 20.00.
- Harlem Gnohere este singurul jucător străin din istoria derby-ului care a marcat pentru ambele echipe în SuperLigă.

Clasicul României: FCSB – Dinamo
FCSB - Dinamo sau ,,Eternul derby" a ajuns la un nou episod. Este meciul în care locurile din clasament, problemele de lot sau din oricare alte motive sunt trecute în plan secund, jucătorii fiind obligaţi de trecutul celor două echipe şi de fani să se autodepăşească. Aşa s-a întâmplat de fiecare dată, şi, cu siguranţă, atât roş-albaştrii, cât şi roş-albii vor căuta victoria, gustul succesului în „Clasicul României" fiind fără egal pentru cei ataşaţi de culorile acestor uriaşe cluburi. Interesul stârnit de-a lungul deceniilor de confruntarea granzilor bucureşteni a depăşit graniţele ţării, duelul fiind inclus de site-urile de specialitate printre cele mai atractive derby-uri din Europa.
Şapte informaţii din istoria recentă a disputelor FCSB-Dinamo:
9 august 2015, FCSB - Dinamo 0-0: a fost ultima remiză albă consemnată în campionat. Ba mai mult, media de goluri all-time (toate competiţiile) este una formidabilă - 2,84 goluri / meci.
Ultimul succes reuşit de dinamovişti pe prima scenă: 16 februarie 2020, Dinamo - FCSB 2-1 (antrenori Duşan Uhrin Jr / Bogdan Vintilă).
12 septembrie 2021, FCSB - Dinamo 6-0 (marcatori Cl. Keşeru, Oct. Popescu, P. Vinicius, A. Cordea, V. Gheorghe, A. Miron): cea mai severă înfrângere suferită de roş-albi în cele 75 de sezoane strânse în principala competiţie internă.
Cea mai recentă dispută directă din SuperLiga României: 20 octombrie 2024, Dinamo - FCSB 0-2 (D. Bîrligea, Al. Musi). A fost al şaptelea succes consecutiv reuşit roş-albaştri în campionat, fiind şi cea mai lungă serie cu victorii izbutită de una dintre formaţii în derby-urile de pe prima scenă.
Harlem Gnohere este singurul jucător străin din istoria derby-ului care a marcat pentru ambele echipe în SuperLigă (13 meciuri, 6 jocuri / 2 goluri Dinamo, 7 jocuri / 1 gol FCSB).
102 prezenţe în ,,Clasicul României" şi 15 goluri marcate au jucătorii din lotul roş-albaştrilor (toate competiţiile), cel mai experimentat fiind Florin Tănase - 16 jocuri / 5 goluri. De partea cealaltă, roş-albii au strâns 41 de prezenţe. Interesant, niciunul dintre actualii dinamovişti nu a marcat în ,,Derby de România".
„Arena Naţională", stadion inaugurat în 2011, va găzdui cel de-al 30-lea duel dintre cele două în toate competiţiile, cei mai mulţi spectatori înregistrându-se pe 17 mai 2012, 49.759 spectatori, în FCSB - Dinamo 3-2.
Cinci statistici FCSB:
21 noiembrie 2024, FC Botoşani - FCSB 1-0: a fost singura înfrângere suferită de roş-albaştri în ultimele 21 de etape, în rest au 12 victorii şi opt remize.
Este echipa cu cea mai bună posesie din campionat - 59,9 % (Dinamo - 55,4 %). De asemenea, a expediat cele mai multe şuturi pe spaţiul porţii adverse - 153 (Dinamo - 95).
Sunt singurii care au strâns patru meciuri fără gol încasat în primele şase runde din 2025.
34 de jucători au bifat cel puţin o prezenţă în primele 27 de etape, 19 dintre ei având cel puţin 100 de jocuri în SuperLigă. De menţionat şi că este singura echipă fără debutanţi pe prima scenă în sezonul 2024-2025.
Cinci dintre cele 10 goluri marcate de Daniel Bîrligea în campionat în tricoul gazdelor de duminică au însemnat deschideri de scor.
Cinci statistici Dinamo:
2 septembrie 2024, Universitatea Cluj - Dinamo 1-0: a fost singura înfrângere suferită de roş-albi în ultimele 12 deplasări din campionat, în rest au patru succese şi şapte rezultate de egalitate.
Au marcat cel puţin un gol în 22 dintre cele 27 de jocuri disputate în sezonul actual.
Şase dintre cele 11 goluri marcate de Astrit Selmani au fost reuşite din penalty. Interesant, patru dintre loviturile de pedeapsă transformate au fost scoase chiar de el.
28 de jucători au evoluat pentru dinamovişti în campionatul curent, Cătălin Cîrjan fiind singurul care a strâns prezenţe în fiecare partidă.
Zeljko Kopic bifează meciul cu numărul 50 în SuperLigă, fiind al nouălea antrenor străin din istoria principalei competiţii interne care atinge această cifră, notează lpf.ro.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe