CFR Cluj a obţinut cele trei puncte datorită lui Mihai Bordeianu, care a prins un şut perfect şi a stabilit scorul final al meciului. Campionii României au avut o poliţă de plătit la vestiare imediat după partidă, când le-au transmis adversarilor de sâmbătă seara că sunt blatişti, cu referire la victoria FCSB-ului de la Giurgiu, scor 2-0.
Se pare că un oficial al campioanei a instigat, iar Claudiu Belu şi-a ironizat adversarii: „Sunt foarte supărat. Să vă spună Llullaku ce au strigat, nu am fost de faţă să aud. Nu ştiu de ce s-au găsit ei să vorbească, când joacă minge lungă şi pe a doua. Dacă asta e campioana României, atunci nu ştiu de ce ne mirăm că nu ajungem pe niciunde să jucăm”, a declarat fundaşul dreapta, pentru DigiSport.
De asemenea, Belu a vorbit şi despre restanţele salariale de la echipă: „Când o să ne primim banii atunci o să fie totul bine, până atunci nu”.