Claudiu Keşeru a marcat două goluri pentru Ludogoreţ, în campionatul Bulgariei
Keşeru a punctat în minutele 4 şi 21, al doilea gol reuşindu-l din penalty. El a ajuns la patru goluri în acest sezon din campionat. Vura, în minutul 49, şi Juninho, în minutul 75, au mai înscris pentru campioana en titre a Bulgariei.
Claudiu Keşeru a evoluat până în minutul 71, când i-a lăsat locul lui Juninho, în timp ce fundaşul Cosmin Moţi a fost doar rezervă.
În clasament, Ludogoreţ a acumulat 18 puncte şi se află pe locul 2, la un punct de liderul ŢSKA Sofia. Slavia Sofia ocupă penultima poziţie, a 13-a, cu cinci puncte.