Prima pagină » Sport » Burleanu spune că grupările cu probleme financiare trebuie sprijinite pe parcursul licenţierii

Burleanu spune că grupările cu probleme financiare trebuie sprijinite pe parcursul licenţierii

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, miercuri, la finalul unei întâlniri avute la sediul LPF cu reprezentanţi ai cluburilor din Liga I, că grupările care au probleme financiare trebuie sprijinite în timpul procesului de obţinere a licenţiei.
Burleanu spune că grupările cu probleme financiare trebuie sprijinite pe parcursul licenţierii

„Decizii încă nu s-au luat, scopul întâlnirii era reprezentat de problemele financiare cu care se confruntă cluburile din Liga I, mai ales că ne aflăm într-un moment de licenţiere. Sunt foarte multe echipe care au probleme financiare, scopul nostru e să le sprijim în acest demers pentru că situaţia economică a României solicită acest demers. Trebuie să îi sprijim pe acest parcurs al licenţierii”, a spus Burleanu.

Întrebat dacă sistemul de licenţiere va trece de la FRF la LPF aşa cum doreşte Gino Iorgulescu, Burleanu a răspuns: „Nu, comisia de licenţiere va rămâne la FRF. Nu a existat această propunere, nu s-a discutat acest subiect”.

Anterior, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, anunţase într-o conferinţă de presă, că doreşte criterii mai permisive pentru cluburile din Liga I şi trecerea sistemului de licenţiere de la FRF la LPF.

Referitor la informaţiile potrivit cărora Arena Naţională nu îndeplineşte toate criteriile pentru a candida la organizarea Euro 2020, Burleanu a precizat că va putea oferi detalii despre acest subiect după întâlnirea cu primarul Sorin Oprescu. „Nu am foarte multe informaţii despre acest subiect. În această după-amiază am o întâlnire cu domnul primar Sorin Oprescu pentru a vedea exact cum stau lucrurile”, a afirmat Burleanu.