Prima pagină » Sport » Club Brugge, echipa la care joacă Dorin Rotariu, s-a despărţit de antrenorul Michel Preud’homme

Club Brugge, echipa la care joacă Dorin Rotariu, s-a despărţit de antrenorul Michel Preud’homme

Antrenorul belgian Michel Preud'homme, în vârstă de 58 de ani, s-a despărţit, luni, de echipa Club Brugge, la care joacă mijlocaşul Dorin Rotariu, informează site-ul grupării belgiene.
22 mai 2017, 21:50, Sport

Fostul portar a preluat-o pe Brugge în 2013 şi mai avea contract până pe 30 iunie 2017. Sub comanda sa, Club Brugge a cucerit trei trofee în Belgia: titlul naţional, Cupa şi Supercupa. De asemenea, Brugge s-a despărţit şi de antrenorul secund Philippe Clement.

„Am obţinut rezultate bune în aceşti patru ani şi m-am simţit foarte bine încă din prima zi petrecută la club. Nu ştiu ce îmi rezervă viitorul, însă, pentru moment, voi lua o pauză pentru odihnă”, a declarat Preud’homme, conform site-ului oficial clubbrugge.be.

Michel Preud’homme a mai pregătit, de-a lungul carierei, echipele Standard Liege, Gent, FC Twente şi Al Shabab.

Club Brugge a încheiat pe locul al doilea în play-off-ul campionatului belgian şi va evolua în preliminariile Ligii Campionilor.