Luna trecută s-a aflat că Barca i-a plătit lui Negreira şi unei companii pe care o deţine un total de 8,4 milioane de euro între 2001 şi 2018.
Un tribunal din Barcelona a stabilit vineri că Barca, foşti oficiali ai clubului şi Negreira pot fi puşi sub acuzare pentru „corupţie”, „abuz de încredere” şi „înregistrări comerciale false”.
Aceste procese, intentate de procuratura din Barcelona, vizează clubul, precum şi pe foştii preşedinţi Josep Maria Bartomeu şi Sandro Rosell.
„FC Barcelona a obţinut şi a menţinut un acord verbal strict confidenţial cu Jose Maria Enriquez Negreira pentru ca, în calitatea sa de vicepreşedinte al Comisiei Tehnice de Arbitraj (CTA) şi în schimbul unor sume de bani, acesta din urmă să efectueze acţiuni care tind să avantajeze FC Barcelona în deciziile arbitrilor”, a explicat parchetul, potrivit BBC.
Directorul executiv al La Liga, Javier Tebas, a declarat luna trecută că preşedintele clubului Barcelona, Joan Laporta, ar trebui să demisioneze dacă nu va putea explica plăţile.
Laporta a respins acuzaţiile. „Să fie clar că Barca nu a cumpărat niciodată arbitri şi Barca nu a avut niciodată intenţia de a cumpăra arbitri, absolut niciodată”, a declarat el marţi.