- Home
- Sport
- BUCURESTI, (23.05.2019, 19:35)
- Departament Sport
Clubul Pandurii Târgu Jiu cere sprijinul membrilor acţionari pentru a nu retrograda
FIFA a înştiinţat FRF de procesele pierdute de Pandurii cu bosniacul Gordan Bunoza (31 de ani) şi sârbul Nikola Vasiljević (27 de ani), iar sancţiunea constă în scăderea a nouă puncte în total din cele acumulate în acest sezon, ceea ce înseamnă, cu alte cuvinte, retrogradarea în Liga a treia.
Urmărește
209 afișări
Clubul Pandurii Târgu Jiu cere sprijinul membrilor acţionari pentru a nu retrograda
Miercuri, 22 mai, Comitetul Executiv al FRF a decis aplicarea penalităţii în situaţia în care Pandurii nu îşi rezolva până pe 30 mai, la ora 24:00, litigiile de la FIFA.
În urma acestei decizii, clubul Pandurii Târgu Jiu a emis un comunicat de presă în care le cere ajutorul membrilor acţionari care au fost de acord cu sumele menţionate în contractele celor doi jucători, Gordan Bunoza şi Nikola Vasiljević. Potrivit ProSport, suma darorată de formaţia gorjeană este aproximativ 100 de mii de euro.
"Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Tg. Jiu recunoaşte justeţea deciziilor Federaţiei Internaţionale de Fotbal, emise de Camera de Soluţionare a Litigiilor şi Comitetul Disciplinar, conform prevederilor regulamentelor sportive şi codului disciplinar al FIFA.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
În cauză sunt litigiile câştigate la FIFA de către fotbaliştii profesionişti Gordan Bunoza şi Nikola Vasiljevic, aflaţi sub contract cu clubul la data de 19.10.2016, când Pandurii Tg. Jiu a intrat în procedura insolvenţei, sentinţe pe care C.S. Pandurii Lignitul Tg. Jiu nu a putut să le onoreze, sumele pe care jucătorii le au de încasat fiind foarte mari pentru situaţia financiară cu care se confruntă clubul de la intrarea în insolvenţă.
Având în vedere faptul că, pentru semnarea acestor contracte cu jucătorii în anul 2016, membrii acţionari şi-au dat acordul asupra sumelor atribuite fiecărui contract, le solicităm public spijinul financiar pentru a onora sentinţele FIFA şi a evita depunctarea clubului pe altă linie decât cea sportivă.
Precizăm că termenul limită pentru evitarea sancţionării echipei Pandurii Tg. Jiu este data de 30 mai 2019, ora 24,00. Este binevenit orice sprijin financiar, iar depunerile se pot face direct în casieria clubului, drept sume cu destinaţie fixă, respectiv achitarea contractelor celor doi jucători, conform Deciziilor FIFA.
Pandurii Tg. Jiu va asigura intrarea gratuită pe noul Stadionul Municipal din Tg. Jiu, pe tot parcursul sezonului competiţional 2019 – 2020, tuturor celor ne vor sprijini pentru depăşirea acestui moment de cumpănă în istoria clubului", se arată în comunicatul clubului Pandurii Târgu Jiu.
Nikola Vasiljević, fundaş sârb de 27 de ani, a jucat la Pandurii în perioada 2015-2017, iar Gordan Bunoza, fundaş bosniac de 31 de ani, a evoluat în perioada 2016-2017. Cei doi au dat clubul Pandurii în judecată la UEFA în 2016, după ce nu au fost de acord cu reducerea unilaterală a salariului propusă de conducere, iar verdictul a venit tocmai acum.
Cu două etape înainte de finalul sezonului, Pandurii ocupă locul 15, primul care asigură menţinerea, cu 41 de puncte, cu două peste Energeticianul, echipă pe care sâmbătă a învins-o pe teren propriu cu 2-1 şi au făcut rocada în clasament. Dacă va fi sancţionată cu nouă puncte, Pandurii va rămâne cu 32 de puncte şi va pica pe poziţia a 17-a, sub Aerostar Bacău, care are 35 de puncte. Pe locul de menţinere ar urca Energeticianul (39 pct.), iar Aerostar (35 pct.) n-ar mai fi retrogradată matematic, dar tot şanse mici de salvare ar avea.
Cum arată acum subsolul clasamentului Ligii 2, cu două etape înainte de final:
14. SSC Farul Constanţa 36 13 4 19 43-59 43
15. Pandurii Târgu Jiu 36 11 8 17 56-63 41
16. ACS Energeticianul 36 9 12 15 46-50 39
17. Aerostar Bacău 36 10 5 21 53-65 35
18. ACS Poli Timişoara 36 7 8 21 29-60 29
19. CS Baloteşti 36 6 6 24 29-79 24
20. Dacia Unirea Brăila 36 4 7 25 30-115 19
*locurile 16-20 retrogradează. În acest moment, ultimele patru echipe sunt deja retrogradate matematic, dar situaţia s-ar schimba în cazul în care Pandurii va fi sancţionată cu 9 puncte.
Meciurile rămase de disputat de Pandurii, Energeticianul şi Aerostar în acest final de sezon:
Metaloglobus Bucureşti - Energeticianul
Pandurii Târgu Jiu - ASU Politehnica Timişoara
Sportul Snagov - Aerostar Bacău
Aerostar Bacău - CS Baloteşti
Universitatea Cluj - Pandurii Târgu Jiu
Energeticianul - Chindia Târgovişte
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. În lipsă de afecțiune, oamenii dezvoltă sentimente față de sistemele de Inteligență Artificială
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Proiectul Stargate va revoluționa infrastructura A.I. Cât au investit giganții din industrie și cum vede Trump inițiativa
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Orașul din România în care va ninge 3 zile neîncetat, începând chiar de astăzi. Prognoza meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ce s-a ales de Octavian BELLU. Ce job „normal” și-a luat și unde s-a angajat, după retragerea din gimnastică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe