- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (30.09.2014, 18:25)
- Marius Ţone
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cluburile din Liga I doresc eliminarea sancţiunii cu retrogradarea pentru cele care nu obţin licenţa
Conducătorii cluburilor din Liga I vor înainta FRF mai multe propuneri de modificare a regulamentului de licenţiere, printre acestea aflându-se şi eliminarea sancţiunii cu retrogradarea pentru grupările care nu obţin licenţa, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul LPF.
Urmărește
75 afișări
Cluburile din Liga I doresc eliminarea sancţiunii cu retrogradarea pentru cele care nu obţin licenţa (Imagine: Marius Cristescu/Mediafax Foto)
Aceasta ar trebui înlocuită cu sancţiuni precum avertisment, amendă, stabilirea de termene pentru realizarea condiţiilor neîndeplite şi în ultimă instanţă depunctarea în ediţia de campionat următoare, susţin preşedinţii.
O altă propunere a cluburilor este eliminarea obligativităţii la plată pentru litigiile considerate nefondate de comisiile jurisdicţionale, măsură prevăzută de manualul de licenţiere. Conducătorii consideră că există cazuri în care aceste litigii sunt câştigate de cluburi la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, dar nu mai pot recupera sumele achitate fotbaliştilor, mai ales dacă aceştia sunt străini şi nu mai evoluează pe teritoriul României.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Surse: Nicolae Ciucă demisionează din funcția de lider al partidului PNL, după EXIT POLL
-
Rezultate parţiale după numărarea voturilor din aproape 70% dintre secţiile de votare. Ciolacu pe unu, Georgescu pe doi, Simion pe trei. Lasconi pe 4, dar aşteptă marile oraşe
-
Alegeri prezidenţiale. Noi rezultate EXIT-POLL. Ciolacu scade, Lasconi şi Georgescu cresc
-
Primele declaraţii ale candidaţilor după exit-poll-uri. Ciolacu: Rezultatul ne confirmă că am făcut ceea ce trebuie pentru ţară / George Simion anunţă victoria deşi exit-poll-urile îl dau pe 4 / Lasconi: Speranţa este vie în România
Conform surselor citate, toţi cei 18 conducători au fost de acord cu aceste propuneri la şedinţa care a avut loc, marţi, la sediul LPF. Liga Profesionistă de Fotbal va structura pachetul de propuneri şi îl va trimite fiecărui club în parte pentru confirmare. În cazul în care una dintre cele 18 grupări nu va fi de acord cu modificările, LPF nu va mai înainta propunerile către Comitetul Executiv al FRF.
Site-ul oficial al LPF a anunţat că a avut loc, marţi, întrunirea reprezentanţilor cluburilor din Liga I pentru discutarea problemelor concrete ivite în procesul de licenţiere, dar şi pentru formularea unor propuneri ce vor fi înaintate FRF, în vederea îmbunătăţirii actualului regulament de licenţiere.
"Cluburile au avut posibilitatea să formuleze din timp propunerile de modificare, iar acestea au fost dezbătute în cadrul şedinţei împreună cu ceilalţi membri. Centralizarea propunerilor şi transpunerea acestora în texte ce pot fi acceptate ca modificări ale regulamentului de licenţiere se vor realiza în perioada următoare, urmând a fi înaintate FRF spre aprobare. Liga Profesionistă de Fotbal şi membrii afiliaţi doresc îmbunătăţirea regulamentului de licenţiere astfel încât acesta să fie adaptat realităţii economice actuale, să împrumute elementele pozitive din regulamentele altor ţări şi să constituie un instrument de dezvoltare a fotbalului românesc", se menţionează pe site-ul oficial al LPF.
Conducătorii de cluburi sunt nemulţumiţi de mai mult timp de condiţiile extrem de severe din punct de vedere financiar pe care sunt obligaţi să le îndeplinească pentru a obţine licenţa de Liga I. Aceştia au făcut un prim pas în 19 martie, la seminarul având ca temă "Licenţierea cluburilor din Liga I", când, cu majoritate de voturi (cluburile Ceahlăul Piatra Neamţ şi FC Astra s-au abţinut), au decis să solicite FRF demararea unei corespondenţe cu UEFA în vederea renunţării la condiţia licenţierii pentru participarea la campionatul Ligii I, cu aplicare pentru ediţia de campionat 2014/2015, urmând ca licenţierea să se desfăşoare numai pentru cluburile participante în competiţiile europene.
Măsura suspendării obligativităţii deţinerii licenţei pentru participarea în Liga I s-ar fi aplicat doar pentru ediţia de campionat 2014/2015, cu condiţia aprobării ei de către UEFA şi de Adunarea Generală a FRF. Totodată grupările din Liga I care urmau să participe în sezonul 2014/2015 în competiţiile organizate de UEFA ar fi trebuit să îndeplinească toate criteriile de licenţiere prevăzute în Regulamentul Naţional de Licenţiere a Cluburilor - ediţia 2013, inclusiv condiţiile prevăzute la criteriul financiar.
În răspunsul remis FRF la începutul lunii aprilie, UEFA a menţionat că se opune "cu fermitate" suspendării procesului de licenţiere în România, însă a recomandat adoptarea altor sancţiuni decât excluderea din Liga I, în cazul grupărilor care nu îndeplinesc criteriile de licenţiere. "Pentru a nu risca prejudicierea fotbalului din România din cauza excluderii a numeroase cluburi ce nu îndeplinesc cerinţele de ordin financiar, este recomandat ca, în loc ca procesul de licenţiere să fie suspendat, alte sancţiuni (în afara excluderii) să fie impuse acestora pentru a putea participa la Campionatul naţional al primei divizii", preciza forul de la Nyon la momentul respectiv, iar condiţiile de licenţiere au rămas neschimbate pentru sezonul 2014/2015.
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, declara, la 9 aprilie, că UEFA a recomandat forului român relaxarea condiţiilor de licenţiere, retrogradarea urmând a fi înlocuită cu depunctarea, pentru un club care nu îndeplineşte criteriile, însă a precizat că în acest sezon nu se va schimba procedura. "În primul rând procedura de licenţiere nu poate fi schimbată pentru acest sezon competiţional (n.r. - 2014/2015). Recomandarea UEFA este să avem o relaxare în ceea ce priveşte licenţierea pentru următoarea ediţie de campionat (n.r. - 2015/2016). Altfel spus, în primă fază, dacă nu îndeplineşti condiţiile de licenţiere să nu fii imediat retrogradat, ci să ţi se ia câteva puncte. În a doua fază - ţi se dă un anumit teremen, de 30 de zile - nu ai reuşit să îndeplineşti condiţiile, ţi se mai iau câteva puncte, mergând practic până la sancţiunea să ţi se suspende dreptul de a face transferuri de jucători. Altfel spus, o relaxare, nu mai vorbim de retrogradare, ci de depunctare a echipelor. Aşteptăm o analiză comparativă să vedem care sunt sistemele în alte campionate în Europa", a afirmat Burleanu.
În ultimii ani, mai multe cluburi, printre care Rapid sau Gloria Bistriţa, nu au îndeplinit criteriile financiare obligatorii pentru obţinerea licenţiei, lucru care a dus la retrogradarea acestora în Liga a II-a la masa verde. Pierderea licenţei a provocat de asemenea o serie de procese la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne şi modificarea componenţei Ligii I după începutul competiţiei.
Citește pe alephnews.ro: EXIT POLL 21:00 Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Marcel Ciolacu – 24,1%, Elena Lasconi 19,6%, Călin Georgescu 17,1% George Simion 13,8%
Citește pe www.zf.ro: Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
EXIT POLL Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Marcel Ciolacu – 25%, Elena Lasconi 18%, Călin Georgescu 16%, George Simion 15%
Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e pe locul 2 acum
CANCAN.RO
De nerecunoscut! Cum a ajuns să arate Maria Sharapova, la 5 ani de la retragerea din tenis GALERIE FOTO
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe