Cluburile din Premier League au convenit asupra unor măsuri de combatere a comportamentului antisocial
Cluburile au decis, în cadrul Adunării generale anuale, să adopte măsuri care se concentrează pe urmărirea penală, mediul de reglementare, aplicarea legii, educaţie şi comunicare.
Un grup de lucru a fost înfiinţat în decembrie pentru a explora opţiunile disponibile pentru a contesta normalizarea unor astfel de comportamente şi incidente.
„Problemele au continuat să provoace o suferinţă semnificativă familiilor victimelor, supravieţuitorilor şi suporterilor cluburilor afectate, pe lângă faptul că au afectat reputaţia cluburilor implicate şi a fotbalului din Anglia şi Ţara Galilor”, au precizat cluburile într-o declaraţie.
Un fan al echipei Tottenham Hotspur a primit marţi interdicţia de a asista la meciuri timp de trei ani şi a fost amendat după ce a făcut gesturi care ironizau dezastrul de pe stadionul Hillsborough în timpul meciului dintre Spurs şi Liverpool din aprilie.
Tânărul în vârstă de 25 de ani, care a fost acuzat că a provocat intenţionat hărţuire şi suferinţă, a pledat vinovat.
Detaliile noilor măsuri vor fi anunţate înainte de începerea sezonului, ca parte a campaniei Love Football, Protect the Game (Iubiţi fotbalul, protejaţi jocul), lansată anul trecut.