Cluburile din primele două ligi, obligate să aibă câte o echipă de fotbal feminin

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă prilejuită de lansarea celei de-a doua faze a campaniei de promovare a fotbalului mixt, că grupările din primele două ligi vor fi obligate ca, în următorii doi ani, să aibă câte o echipă de fotbal feminin.

Urmărește
53 afișări
Imaginea articolului Cluburile din primele două ligi, obligate să aibă câte o echipă de fotbal feminin

Preşedintele FRF Mircea Sandu (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

"Din păcate, este foarte greu de dezvoltat fotbalul feminin, deoarece există reticenţe. Va trebui ca în următorii doi ani de zile să obligăm, prin regulament, cluburile din Liga I şi chiar pe cele din Liga a II-a să aibă echipe de fotbal feminin. În Italia, Germania şi ţările nordice vor acorda licenţe pentru cluburile feminine, care înseamnă infrastructură, administraţie, colective tehnice, dezvoltare la nivel de copii şi juniori. Nemţii au 900.000 de jucătoare, iar noi avem 500, deoarece ei pleacă de la ideea de sănătate", a spus Sandu.

Preşedintele FRF cere Ministerului Educaţiei să introducă trei ore de sport în şcolile din România. "Anul trecut, FRF a avut, într-o colaborare, cât de cât rezonabilă cu Ministerul Educaţiei, 400.000 de copii în diverse competiţii, care sunt deja consacrate. Să sperăm că din aceste competiţii vor fi selecţionaţi copii care să fie legitimaţi de cluburi şi a începe o activitate dirijată şi controlată. Statul trebuie să se implice pentru problemele de infrastructură, pentru crearea centre de formare, a unei piste olimpice de canotaj, bazine şi săli. Dacă Ministerul Educaţiei nu înţelege că trebuie să asigurăm ore de educaţie fizică în şcoli, în care copiii să fie îmbrăcaţi în tricou şi şort, e bătaie de joc", a completat Sandu.

Mircea Sandu a menţionat că FRF va primi suma de 100.000 de euro din partea UEFA pentru dezvoltarea fotbalului de bază.

Sandu a precizat că va iniţia un proiect, după modelul francez, prin care autorităţile locale să sprijine construirea centrelor de pregătire, care să se afle în subordinea primăriilor.

Iniţiatorul proiectului de promovare a fotbalului mixt, Daniel Robe, a declarat că se vor înfiinţa mai multe centre de perfecţionare pentru fete şi băieţi. "Sunt sigur că firmele înscrise vor fi din ce în ce mai multe. Ştiu că se organizează competiţii pentru old-boys, firme şi amatori în toată ţara, unde se plătesc taxe de participare şi ne-am gândit ca aceste taxe de participare să sprijine în mod concret fotbalul mixt. În echipele mixte vor fi trei fete şi trei băieţi. După ce vom organiza această competiţie, urmează să creăm acele centre de perfecţionare pentru fete şi băieţi, aşa cum se întâmplă peste tot în lume. Trebuie să ne aplecăm mai mult şi asupra generaţiilor de mâine, asupra copiilor, asupra fetelor care vor să joace fotbal, au voinţă, dăruire, dar nu au posibilităţi materiale", a spus Robe.

Managerul de proiect, Raluca Sandu, a menţionat că la această ediţie vor participa peste 3.000 de copii. "Continuăm proiectul de promovare a fotbalului mixt. Dacă la prima fază a proiectului am acoperit opt judeţe, la cea de-a doua vom acoperi toate cele 42 de judeţe, vom alege 14 oraşe, care vor acoperi câte trei judeţe. Turneul final va avea loc la Constanţa. Vom avea minim 20 de echipe pe faza locală, aproximativ 3.000 de copii înscrişi şi vom mai avea o cupă a firmelor care va ajuta la acoperirea fondurilor necesare pentru acoperirea acestor evenimente", a subliniat Sandu.

Cupa Şcolilor la fotbal mixt va fi organizată în 14 oraşe la care vor participa echipe din câte trei judeţe, alcătuite din elevi şi eleve din clasele V-VIII, născuţi după anul 1997. Turneul final va fi organizat, în perioada 19-21 iunie 2009, la Constanţa, la care vor participa 14 echipe alcătuite din cei mai buni jucători din cadrul turneelor regionale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici