Prima pagină » Sport » Victor Crivoi s-a calificat în turul doi la Napoli

Victor Crivoi s-a calificat în turul doi la Napoli

Tenismanul Victor Crivoi s-a calificat, luni, în turul doi al turneului challenger de la Napoli (Italia), dotat cu premii în valoare totală de 85.000 de euro, informează site-ul atptennis.com.
Traian Terzian
31 mart. 2009, 10:15, Sport

Crivoi l-a învins, în runda inaugurală, cu scorul de 1-6, 7-6 (7/5), 6-2, pe belgianul Kristof Vliegen, cap de serie numărul 5, şi va juca, în faza următoare a competiţiei, cu sârbul Boris Pashanski, care a trecut, cu scorul de 7-6 (7/4), 7-5, de portughezul Rui Machado.

Tenismanul Adrian Cruciat a ratat calificaraea în turul doi la turneului challenger de la Saint-Brieuc (Franţa), dotat cu premii în valoare totală de 30.000 de euro. Cruciat a fost învins, în primul tur, cu scorul de 6-2, 3-6, 6-3, de australianul Joseph Sirianni.

În proba de dublu, perechea Adrian Cruciat/Adrian Ungur a fost învinsă, în runda inaugurală, cu scorul de 6-3, 6-3, de cuplul australian Peter Luczak/Joseph Sirianni.