CM 2018: Suedia a câştigat cu 1-0 partida din optimile Cupei Mondiale, cu Elveţia
Cele două echipe au început slab, dar suedezii puteau marca în prima parte prin Berg şi Ekdal. Elveţienii puteau înscrie şi ei prin Dzemaili şi Xhaka. Toivonen a tras peste poarta în debutul reprizei secunde, iar Forsberg a marcat unicul gol al partidei în minutul 66, după o combinaţi cu Toivonen încheiată cu un şut din afara careului, deviat nefericit de Akanji în propria poartă.
Suedia este echipa calificată de pe primul loc din grupa F, cu 6 puncte, la egalitate cu ocupanta locului doi, Mexic. Elveţia a remizat în grupa E cu una din favoritele la câştigarea trofeului, Brazilia, scor 1-1, ocupând locul secund la finalul celor trei meciuri din grupe.