CM de handbal feminin: Explicaţiile unui eşec - blocaj psihic, cădere fizică şi absenţa unui lider

Naţionala feminină a României este singura din lume care a participat la toate turneele finale ale Campionatului Mondial, începând cu 1957, inclusiv cel care se desfăşoară în Serbia şi de la care tricolorele au plecat cu fruntea plecată, eliminate în optimi, de Polonia. O echipă pe care România a învins-o pe unde a prins-o, dar care a dat o lecţie şi a arătat, la fel ca alte adversare de-a lungul timpului, că un meci durează 60 de minute, iar motivaţia, pregătirea fizică, cea mentală şi respectarea sarcinilor de joc sunt factori decisivi în obţinerea unei victorii.

Echipa României are în palmares trei medalii mondiale: aur în 1962, respectiv argint în 1973 şi 2005. Ultima a fost obţinută cu acelaşi antrenor pe banca tehnică, cel care a condus-o şi la CM din Serbia, Gheorghe Tadici. Aceeaşi echipă a României a înregistrat şi o clasare greu de digerat pentru iubitorii acestui sport, locul 17, la CM din 2001.

Revenind în prezent, vineri se dispută semifinalele la Campionatul Mondial din Serbia. Printre echipele calificate se numără şi Polonia, care după România, a mai făcut o victimă cu renume, vicecampioana mondială en-titre, Franţa. De asemenea, campioana mondială Norvegia a fost eliminată în sferturi, la fel ca şi alte echipe cu pretenţii la medalii, cotate serios la casele de pariuri, gen Ungaria, Germania, Spania, Muntenegru.

România a revenit acasă cu sentimente amestecate, după o prestaţie excelentă pe alocuri, dar modestă când era focul mai aproape de degete, adică în momente decisive. Obiectivul său era ieşirea din grupe şi apoi, cât mai sus. Chiar se putea. A intervenit, într-un fel sau altul, blocajul psihologic, cel "binecunoscut" de fanii tricolori din multe alte meciuri. Cele zece minute fără gol în meciul decisiv cu Polonia au schimbat totul.

Despre blocajul psihologic vorbesc jucătoare, jucători – pentru că o cădere mentală nu se întâlneşte doar în handbalul feminin – antrenori, preşedintele FR Handbal, Cristian Gaţu, dar şi psihologul care a fost alături de naţionala feminină până în urmă cu un an.

"Încrederea înseamnă să reuşeşti, să joci tu bine, abia apoi ajuţi echipa"

Violeta Popa a fost alături de echipa naţională feminină începând cu 2009. Din 2004 face psihologie sportivă, are un cabinet în Bucureşti, iar până a ajunge lângă naţională a fost alături de echipa masculină Steaua Bucureşti, care a cucerit în 2006 Challenge Cup.

"Am făcut o lucrare de cercetare pe stresul pre-competiţional înainte să încep să profesez, dar nu a băgat-o nimeni în seamă. Noi suntem tributarii unei idei greşite legată de psiholog. Iar determinarea sportivului sau antrenorului de a reuşi singur ne îndepărtează de rezultatele dorite. Handbalistul, ca orice mare sportiv din lumea asta, are nevoie permanentă de psiholog. Sportivul trebuie să-şi poată menţine gândurile sub control, să aibă o părere bună despre el, cu o stare bună emoţională. Chiar şi aşa, pot apărea probleme. Dacă sportivul este supărat, poate fără motiv pentru cei din jur, el este dezechilibrat", explică Violeta Popa.

Ea este de părere că antrenorii nu pot fi psihologi şi spune că orice "supărare personală" afectează jocul unui sportiv.

"Totul se rezumă la a reuşi, a juca bine, la puterea ta de a face, de a te ajuta într-un moment de stres, apoi să-l ajuţi pe cel de lângă tine, din echipă. Nu e suficient să ştii ce ai de făcut, ci să şi faci ce ştii. Antrenorii nu pot fi şi psihologi. Orice supărare, de ordin familial, colegial, influenţează. Aceste persoane afectate încep să nu mai facă parte din echipă, nu se mai concentrează, poate chiar să îi ia pe cei din jur peste picior, se simt nedreptăţite, apar frustrări", spune ea.

Violeta Popa declară că relaţia sportiv-psiholog se construieşte în timp. "O relaţie se omogenizează în timp între sportivi şi specialistul în ştiinţa minţii. Nu înseamnă că psihologul poate înlocui altceva, poate face echipă cu antrenorul, cu echipa sau cu un sportiv, separat, dar nu înseamnă că nu este alături de acest tot unitar. Nu e vorba doar de sportivi. Dacă ar fi să te gândeşti la un moment din viaţa ta, simplu, uşor, ieşeau toate foarte bine. Apoi, apare rutina, când vine un examen mai greu, o ştachetă mai înaltă, nu o mai poţi trece, eşti prea obişnuit cu ce a fost anterior. Sportivul ar putea trece peste examenele, meciurile mai grele, dacă are o încredere de sine susţinută interior".

Psihologul spune că la CM din Serbia din aceste zile a remarcat blocaje psihice în mai multe meciuri ale României. "Au fost blocaje psihice în echipa României, nu doresc să intru în amănunte, să spun la care meci şi cine. Nu doar la noi se întâmplă. Noi avem jucători de excepţie, chiar dacă există şi factori perturbatori".

Violeta Popa a povestit că la ediţia din 2011 a CM a vorbit cu antrenori de la alte echipe din elită, care au în permanenţă psihologul în staful tehnic, cum consideră că ar trebui să aibă şi echipa României. Ea mai spune că echipa României nu are un lider în teren, un lider care nu se "alege", ci se formează.

"În Brazilia, în 2011, am vorbit cu antrenorii mai multor echipe din Europa, care au în staf un psiholog. Le este aproape în permanenţă, nu doar în perioada meciurilor. Cred că şi pentru echipa României ar trebui să fie la fel. Le cunosc pe fete de atâţia ani, chiar şi cu junioare am lucrat, dar cred că e nevoie de timp într-o legătură de acest fel. La Mondialele de acum, mă gândeam că vom juca finala, la cum le ştiu pe fete. Dar au nevoie şi de un lider, iar liderii se formează, nu se aleg. Toţi sportivii sunt lideri, pozitivi sau negativi. Nu întotdeauna însă liderul negativ trage echipa în jos. Sunt şi lideri pozitivi. Din actuala echipă le-aş putea da exemple pe Cristina Neagu, Oana Manea sau Valentina Ardean-Elisei", a încheiat Violeta Popa.

Radu Voina: Căutăm explicaţii după ce se termină războiul, e stilul nostru, românesc

Violeta Popa a lucrat la echipa naţională feminină până la finalul anului 2012, inclusiv cu actualul antrenor Gheorghe Tadici. Cea mai îndelungată perioadă a fost însă cea în care antrenor era Radu Voina, România obţinând cu el pe banca tehnică, în 2010, medalia de bronz la Campionatul European. Acesta este de părere că psihologul are rolul lui în echipă.

"Noi căutăm explicaţii după ce s-a terminat războiul. E stilul nostru, românesc. Câştigi un meci, eşti campion mondial sau vezi cu cine joci finala, chiar presa face aşa, dacă pierzi, eşti nimic. Probabil, că şi de această dată, la acest Campionat Mondial, a fost un blocaj psihic. Cel care răspunde, antrenorul principal, trebuie să accepte un sprijin profesionist. Multe echipe din elita mondială au acest psiholog la echipă. Noi apelăm în criză, asta e diferenţa, şi vrem ca din trei şedinţe să avem rezultate. Sportivii români sunt în general reticenţi la aşa ceva, dar alte echipe mari au acest psiholog care face parte din lot de la nivelul junioratului. Noi vrem ca într-o zi să facem totul", a spus Voina.

Fostul antrenor al naţionalei consideră că psihologul este acceptat de sportive doar într-o anumită măsură cu adevărat. "Ponderea în pregătirea psihologică sportivă este 99 la sută pregătire psihologică de sport şi 1 la sută personală. La noi este invers. S-a văzut reticenţa jucătoarelor când eram la echipă. Cele care au avut probleme personale au acceptat psihologul, unele nu acceptă deloc, iar altele participă doar ca «mobilier», pentru că aşa trebuie. Dacă nu acceptă, se face mai mult rău decât bine. Din păcate, la noi antrenorul consideră că le ştie pe toate, apare un eşec, se dă vina pe tot felul de factori. Se aruncă vina pe alţii. Nu avem puterea să acceptăm".

Radu Voina a povestit şi cum a fost în 2010, când România pierduse cu Suedia în semifinalele europene, dar a reuşit apoi să câştige medalia de bronz: "Dezamăgirea a fost mare în 2010, după ce am ratat calificarea în finala Europenelor şi nu s-a dormit în acea noapte, urma să jucăm finala mică, cea mai ingrată finală. S-a stat până aproape dimineaţa de vorbă şi cu psihologul. Am câştigat a doua zi, dar dacă nu ieşea, se spunea că n-a avut niciun rost. Sunt convins că fetelor le-a folosit, au intrat pe teren şi au câştigat bronzul. Trebuie să ne debarasăm de românismul nostru. Noi căutăm o formulă ideală de specialişti la naţională. Nu se mai poate ca un singur om să le facă pe toate. Pentru mine nu există principal şi secund, ci doi antrenori, care se sfătuiesc, chiar dacă doar unul vorbeşte".

Antrenorul spune că nu doar psihologul, ci şi preparatorul fizic este important, însă niciunul dintre specialişti nu trebuie să fie alături de echipa naţională doar cu câteva zile înaintea marilor competiţii. Voina a făcut şi un "staf ideal" pentru România.

"Medicul specializat, preparatorul fizic, care lipseşte cu desăvârşire, şi care, poate, este cea mai importantă persoană din staf. Şi acest psiholog, dar nu luat cu o zi înainte de competiţie, ci unul care să urce cu generaţia respectivă, să cunoască toate problemele jucătoarelor de-a lungul anilor. Chiar dacă ar fi la mijloc grave probleme personale. Analist video mai trebuie, iar peste tot staful, o persoană care sa fie conducător de delegaţie, care trebuie să asigure toate condiţiile. Şi acum, referitor la CM din Serbia, trebuie să analizăm de ce s-a ajuns la această situaţie, nu doar să vorbim despre rezultatele României. Din păcate, Romania începe să piardă şi ultima generaţie de jucătoare, care a dus în spate toate rezultatele din ultimii ani. Şi, e păcat!", a conchis Voina.

Tadici: Accept psiholog, dar să fie unul pentru echipă, nu individual. Or, România, nu are aşa ceva, am căutat!

Actualul antrenor al naţionalei feminin, Gheorghe Tadici, a colaborat cu psihologul Violeta Popa la turneul final al Campionatului European din 2012, dar spune că e nevoie de un specialist în "grupuri sportive, în echipe", nu doar pentru discuţii individuale şi a renunţat la colaborarea cu aceasta.

"Sunt două probleme, de fapt. Nu avem psihologi pentru grupuri sportive, adică echipe, ci doar pe pregătire individuală. Am avut psiholog la Europene, nu a avut niciun efect, mi s-a părut şi mie şi stafului medical şi unei părţi din jucătoare, pentru că au fost şi fete care aveau acel psiholog şi în plan personal şi îl agreau. Am căutat psihologi pentru echipe, nu sunt specilizaţi pe aşa ceva la noi, cum au ţările nordice. Nu au psiholog nici echipele Rusiei, Franţei, Germaniei sau Ungariei. A doua problemă. Nu cred că un psiholog poate să mai facă ceva la ora competiţiei. Poate veni o perioadă îndelungată, în pregătiri, cantonamente, meciuri amicale. La noi, psihologii se urcă în avion şi vin, iau contact cu ele înaintea competiţiei oficiale, când mai tare le bulversează. Un psiholog are nevoie de minimum două ore pe zi din programul echipei. Se dă peste cap tot programul echipei în zi de competiţie, când ai meci sau poate vii după un meci", a spus Tadici.

El recunoaşte că problemele personale ale jucătoarelor sunt foarte importante şi influenţează jocul. "Problemele personale sunt importante şi influenţează multe handbaliste, nu neapărat ale naţionalei, dar sunt foarte afectate de o situaţie personală, de divorţ, copil bolnav etc. Pentru unele, sunt nişte traume peste care trec foarte greu. Am discutat cu unele dintre ele, problemele le afectează foarte tare în pregătire şi la turnee finale. Din păcate, sunt destul de puţine care nu au probleme, iar în aceste situaţii, da... văd necesară prezenţa psihologului, dar cum am spus. Unul specializat pe grupuri sportive, care ne ajute cu ce avem de făcut acolo, per total, la competiţie, nu doar să discute despre problemele personale cu fiecare jucătoare", este de părere antrenorul naţionalei.

Gheorghe Tadici mai spune că blocajul psihic se întâlneşte nu doar la echipa României, dând exemplul campioanei mondiale en-titre, Norvegia, care a fost eliminată în sferturile de finală la CM din Serbia.

"Este o problemă care se întâmplă la toate echipele, nu doar la cea a României, iar cel mai recent este exemplul Norvegiei, care are un staf de 12 persoane, inclusiv un psihoterapeut şi încă doi specialişti în domeniu, iar unul în reflexoterapie. Cu toată pregătirea lor de ani de zile, nu mai departe de meciul pierdut cu Serbia în sferturi, au avut vreo 12 minute fără niciun gol. Mai mult, şi Norvegia, ca noi, a avut superioritate numerică şi nu a reuşit să marcheze. Ţine de concentrare. Sunt de acord că jucătorul trebuie să aibă încredere în el, să se simtă capabil sub toate aspectele, dar plec de la ideea că, dacă fizic nu corespunzi, degeaba ai psihic. Dacă în atac nu poţi depăşi apărătorul sau invers, asta se întâmplă din motive de putere fizică, iar apoi cazi şi mental", a afirmat Tadici.

Selecţionerul a exemplificat şi diferenţele din pregătirea echipei naţionale, faţă de acum 6-7 ani, care în opinia sa era mai completă şi dădea rezultate mai bune.

"Noi ne tot ducem spre psihic şi neglijăm calităţile motrice ale sportivului de azi. Faţă de cei de acum 8-10 ani, sportivii de azi stau destul de slab la acest capitol, iar lucrurile se vor înrăutăţi mai târziu, pentru că volumul de muncă la copii, juniori şi tineret a scăzut cu 40-50 la sută şi va scădea şi mai mult. Copiii vin la handbal fără să facă în clasele primare educaţie fizică, fără să ştie măcar să alerge şi nu acceptă volum mare de pregătire. Adică din 7-8 antrenamente pe săptămână s-a redus la 3-4. În strategia viitoare trebuie să se revină la ce se întâmpla între 1998 şi 2006, când în prima parte de pregătire, naţionala făcea un stagiu de 10-12 zile pregătire în luna iulie, în nisip şi în sală de forţă, la mare, după trei zile de pauză 10-12 zile la munte, se lucra mixt şi afară pe munte, şi în sală, tehnico-tactic. Adunam în jur de 28-30 de zile de pregătire, după care finalizam cu 4-6 jocuri de verificare. Cu o asemenea bază poţi să intri în programul de toamnă, septembrie-decembrie şi ştii că jucătoarele au baza de pregătire. Coroborat cu ce fac la cluburi, se rezolvă menţinerea tonusului", este de părere Tadici, care mai spune că nu jucătoarele sunt de vină pentru că nu li se face un program de pregătire adecvat, de încărcătură.

De asemenea, el precizează că unele handbaliste nu mai acceptă o astfel de pregătire îndelungată şi nici cluburile nu le mai dau drumul la astfel de stagii. "Stagiile de vară din 2013 au fost anulate la presiunea cluburilor", a adăugat antrenorul naţionalei.

Tadici mai spune că antrenorul nu are prea multe variante, când jucătoarele sunt în teren şi ratează în situaţii clare de gol. "Federaţia a fixat obiectiv calificarea la turneele finale de Europene şi Mondiale până în 2015 şi calificare la JO din 2016. Sigur că la Mondiale am venit cu un obiectiv suplimentar de a ieşi din grupe. Am fost pe locul 2 în grupă, chiar foarte bine, s-a dovedit că n-a fost întâmplare jocul cu Polonia, am avut ca şi alte echipe, o lipsă de luciditate, nu am putut să dăm goluri din situaţii clare. Nu mă disculp sub nicio formă, dar ce poate antrenorul în situaţii de 1-1, când antrenorul e pe bancă, nu în teren?".

Gheorghe Tadici a mai spus că nu-l poate convinge "nimeni" că prezenţa unui antrenor străin pe banca României rezolvă ceva şi nu agreează nici naturalizarea unor jucătoare străine, pentru că astfel "s-ar pierde identitatea".

Handbalistele Aurelia Brădeanu şi Cristina Neagu nu cred în blocajele psihologice

Aurelia Brădeanu, cea mai experimentată jucătoare din lotul României care a participat la CM din Serbia, este tranşantă în privinţa ideii de blocaj psihologic sau prezenţa unui psiholog la echipă.

"Poate pentru alte fete e nevoie, pe mine personal nu mă ajută cu nimic, sunt deja matură. Şi, acum, să fim sincere: psihologul bagă mingea în poartă de la 6 metri? Dau exemplul Norvegiei, care a avut şi ea 10 minute fără gol în meciul cu Serbia, fiind eliminată. Au o gramadă de psihologi în jurul lor şi, la ce le-a folosit? Am avut şi noi psiholog la echipă, dar în cazul meu, nu mă ajută cu nimic. Noi, oricum, nu am fost obişnuite cu psiholog, dacă pleci de mic ca jucător cu psiholog, poate e altceva. În momente cheie ale jocului, în teren, tu trebuie să iei decizii singură, nu psihologul îţi dă soluţia, nici antrenorul de pe bancă de multe ori nu reuşeşte. Trebuie să ai reacţie rapidă când se întâmplă. Doar că atunci când câştigi meciurile nu te mai gândeşti de ce s-a întâmplat, ci doar când pierzi te întrebi", a spus Brădeanu.

Ea consideră că o posibilă cauză pentru eşecurile, uneori inexplicabile, ale naţionalei ar fi şi lipsa bucuriei jocului, lipsa unei descărcări. "La noi ar putea fi şi lipsa unei bucurii a jocului, din cauza presiunii permanente. Vedem la celelalte echipe, care chiar dacă sunt conduse şi pierd, se bucură pentru orice gol, se descarcă, nu stau cu capul în pământ ca noi de fiecare dată. În concluzie, cred că singura care mă ajut cu adevărat, sunt eu", a declarat Aurelia Brădeanu.

Cristina Neagu, jucătoarea care a marcat 10 goluri în meciul decisiv cu Polonia şi care este considerată una din cele mai bune handbaliste din lume, are un psihic puternic. Îşi doreşte ca la echipa României să revină bucuria de a juca handbal şi spune că nu prea crede în noţiunea de blocaj psihologic.

"Nu prea cred în blocajele psihologice. Ca jucător pe teren, când începe să vină adversarul peste tine, vine şi frica. Începi să gândeşti prea mult în loc să joci handbal: dacă ratez, dacă pierd, dacă nu iese cum aş vrea? Cu Polonia nu am dat gol 11 minute, nu ştiu dacă a fost blocaj în atac, dar noi nici nu ne apăram, veneau peste noi şi aveau din ce în ce mai mult moral. S-a format ideea că pierdem doar pe final. E vorba uneori de câteva minute. Poate şi faptul că a fost meci decisiv şi-a pus amprenta, ne gândeam că dacă pierdem, mergem acasă", a declarat Cristina.

Ea este de părere că nu e nevoie de un psiholog permanent la echipa naţională, dar că "uneori" ar fi binevenită prezenţa acestuia. "De exemplu, psihologul pe care l-am avut anii trecuţi mi-a plăcut foarte mult. Încerca să ne relaxeze un pic, ne scotea din presiunea competiţiei şi stres. Poate n-ar fi o idee rea să avem uneori un psiholog lângă noi. La echipa de club nu avem psiholog, e o comunicare foarte bună, cu staful medical, antrenorii. Am avut şi noi momente grele în sezonul acesta de Liga Campionilor, dar toată lumea ne-a încurajat. Am rămas surprinsă de felul în care s-a pus problema, mă aşteptam la presiune mare, cum e la noi. Aşa că, la echipa naţională, cred că ne lipseşte şi bucuria jocului, dar şi o comunicare mult mai bună", a încheiat Neagu, care joacă la Buducnost Podgorica, în Muntenegru, echipă calificată în grupele principale ale Ligii Campionilor.

În partea opusă se situează ca opinie fosta handbalistă Carmen Amariei, dublă câştigătoare de Liga Campionilor cu echipe nordice şi care se află la primul an de antrenorat, activând la echipa SCM U Craiova. Ea consideră imperios necesară prezenţa psihologului la echipa naţională, chiar şi la cele de club.

"Ne confruntăm cu blocajul psihic la echipe de club şi la naţională. Antrenez abia din acest an, dar deja m-am lovit şi eu de blocaj. Cred că scade concentrarea din cauză că te simţi ca jucătoare pe val şi mai ai doar 10 minute şi câştigi. Este o prea mare încredere şi scade concentrarea. Contează greşelile individuale care destabilizează întreg colectivul. Din păcate, acum la echipa naţională nu există acel lider de echipă care să poată lua iniţiativă în acele momente şi să aibă autoritate asupra întregii echipe. Liderul este acel jucător care este ales de echipă, care se impune prin joc, dar şi prin încrederea pe care i-o oferă antrenorul. Dacă antrenorul ar greşi cu o decizie, acel lider ar avea puterea să colaboreze din teren cu antrenorul", a spus Amariei.

Fosta componentă a naţionalei consideră că un alt "duşman" al reprezentativei ar fi starea de automulţumire după un succes. "Un psiholog are nevoie de 3-5 ani pentru a-şi face simţită prezenţa. Nu prea acceptăm un psiholog la echipele noastre poate şi pentru că ne considerăm prea puternici, le ştim pe toate. Psihologul trebuie să fie permanent alături de jucătoare, nu doar la un turneu final, când deja e târziu. La aceste Mondiale, după meciul câştigat cu Ungaria s-a instalat starea de automulţumire în echipa noastră. Ne automulţumim că am câştigat cu Ungaria, am închis gurile rele, cum ar veni, a urmat Polonia, pe care o bătusem în alte meciuri dinainte, părea uşor. Dar n-a fost. După victoria cu Ungaria trebuia ca echipa să rămână conectată, pentru că abia începea Mondialul la nivel înalt. Cred că lipsa de concentrare şi automulţumirea sunt factori negativi care au influenţat deznodământul", a încheiat Carmen Amariei.

Cristian Gaţu, pro-psiholog la echipele naţionale

La rândul său, preşedintele FR Handbal, Cristian Gaţu, spune că a suferit destul după meciuri pierdute pe final şi consideră că prezenţa unui psiholog la echipa naţională este benefică.

"Am suferit şi eu, ca fiecare, după meciuri în care s-au înregistrat astfel de blocaje. Din păcate, acum avem doar un psiholog la Centrul de Excelenţă de la Râmnicu Vâlcea şi unul care pendulează oriunde e nevoie. Am şi preparatori fizici, dar singurul care a solicitat a fost Centrul de Excelenţă. Ce pot face mai mult dacă nu sunt solicitaţi? Am luat măsuri, există o grilă a indemnizaţiilor zilnice, în care sunt prevăzute posturi de psiholog şi de preparatori fizici, important este să fie acceptaţi", a spus Gaţu.

El este de părere că blocajul psihologic în timpul meciurilor oficiale apare pe fondul insuficientei pregătiri fizice, la fel ca selecţionerul Tadici, dar spune şi că psihologul care a lucrat la echipa naţională feminină nu a mai fost dorit la finalul anului trecut.

"Blocajul e bazat pe o nepregătire fizică. Când nu mai poţi mental şi nu te mai ţin nici picioarele, ai probleme. Au fost atâtea exemple la nivelul echipelor naţionale. Psihologul care a lucrat cu fetele de la lot nu a mai fost dorit de la finalul anului 2012. Eu am avut ideea de a aduce psiholog la echipa naţională, dar trebuie să fie dorit. Pe de altă parte, nici nu există colaborare între antrenorul echipei naţionale şi cluburile de la care provin jucătoarele. Acesta ar fi principalul motiv, poate. Există nişte fişe individuale, în care să fie trecute observaţii ale antrenorului naţionalei când pleacă jucătoarele la cluburi. La băieţi s-au făcut, la fete, nu, din ce ştiu", a comentat Gaţu, care nu-şi poate lua gândul de la eliminarea României în optimi. "Polonia a jucat extraordinar. Le-am avut în buzunar, dar mai erau 10 minute şi am pierdut. Nu e caz unic, dar la noi e o boală naţională, ca şi atacarile în superioritate numerică. Noi nu dăm gol, vin adversarele în inferioritate numerică şi dau ele", a încheiat preşedintele FR Handbal.

Şi la băieţi se doreşte psihologul în staful tehnic

La naţionala masculină, lucrurile sunt văzute clar. Antrenorul Eliodor Voica, dar şi doi dintre componenţii de bază ai echipei, Valentin Ghionea şi Rareş Jurcă, spun că prezenţa unui psiholog este necesară. Un alt handbalist, fost component al naţionalei, dar care a jucat şi s-a stabilit în Franţa de ani buni, Rareş Fortuneanu, consideră că un psiholog nu e necesar dacă jucătorii sunt educaţi încă de la juniori în spiritul echipei şi al comunicării în echipă.

"În general, este nevoie de un psiholog la o echipă, dar în handbalul românesc este o necesitate. După cum ştim, în handbalul românesc, fie echipă de club sau fie echipa naţională, se lucrează sub o presiune foarte mare, care este zilnică. Şi cumulată cu problemele zilnice ale fiecărui jucător sau antrenor în parte se ajunge la un blocaj psihic în momentele decisive. De aceea, cred că nu se poate trece peste şi eu o consider o problemă generală. Sunt multe de discutat pe această temă şi cred în acelaşi timp că se pot găsi soluţii, pentru a nu mai avea regrete după marile competiţii", consideră Valentin Ghionea, handbalist la Wisla Plock, în Polonia, cu care a făcut furori în Liga Campionilor.

Extrema dreaptă a naţionalei spune că şi la echipa sa de club intervin momente dificile, dar sunt rezolvate mai ales datorită comunicării. "Desigur, există momente dificile şi la echipa mea de club, dar cred ca trecem repede peste, deoarece există comunicare şi colaborare între conducere, staf tehnic şi jucători, toţi fiind pe aceeaşi lungime de undă şi în acelaşi timp având acelaşi obiectiv – performanţa".

Valentin Ghionea este de părere că "blocajul psihic se întâlneşte mai des la naţionala masculină, deoarece fetele au calitatea de a juca bine şi de frică".

Un alt component al naţionalei, interul dreapta Rareş Jurcă, cel care joacă la campioana Elveţiei, Kadetten Schaffhausen, cu care evoluează de ani de zile la nivel înalt în cupele europene, a declarat că handbalistul, în general, cu atât mai mult cel român, are nevoie de un psiholog.

"Jucătorul de handbal are nevoie de un psiholog, cu atât mai mult jucătorul roman, şi cu atât mai mult la echipa naţională. Echipa naţională este cea mai înaltă treaptă a unui sportiv, acolo se ajunge la nişte realizări – Mondiale, Europene, Olimpiadă - care sunt visul fiecărui sportiv! Clar, există şi cupele europene la cluburi, dar acolo e altceva, nu intervin factorii naţionalism, patriotism, tricolor. De ce spun jucătorul român în special? Nu pentru a întări ideea generală, gen românii sunt proşti, nu ştiu nimic, nu pot nimic, lumea a treia. Ci pentru că sportul din România în prezent reflectă situaţia din ţară, din interior spre exterior, şi atunci e greu să vii în faţa unor «amărâţi» de sportivi şi să spui: «Acum faceţi voi bine şi nu ne mânjiţi imaginea pe acolo pe afară». De aceea, cred că sportivul român, pentru a fi mai bun, pentru a câştiga pe toate planurile, trebuie să facă tot ce e posibil, să se agaţe de orice şansă şi, da, să accepte să fie consultat şi de un psiholog”.

Rareş Jurcă a povestit şi despre cum sunt văzute momentele critice la echipa sa: "Există şi zile mai puţin reuşite, în care omul nu câştigă întotdeauna şi atunci, pentru a nu aluneca într-o parte nefavorabilă, se încearcă o comunicare mai strânsă în interiorul echipei, antrenamente cu un nivel de concentrare mai înalt, se organizează ieşiri cu echipa, de exemplu la masă, la un biliard/bowling, care înseamnă un pic de relaxare mentală, o deviere de la handbal, dar punându-se accentul pe relaţiile interumane şi îmbunătăţirea lor".

Handbalistul care evoluează în Elveţia consideră că la băieţi e mai greu, pentru că nu au "rezultatele fetelor din ultimii ani, măcar nişte calificări acolo, şi, de aceea, cred că încrederea şi puterea mentală nu sunt la cel mai înalt nivel".

"Vorbind din experienţă proprie, cred că este nevoie de un psiholog la echipa naţională, şi la băieţi, şi la fete. Am simţit-o pe pielea mea în ultimii ani, atunci când psihologul Cristian Răducanu a apărut la echipa naţională şi trebuie să-i mulţumesc, am avut foarte mult de învăţat de la el. Metodele de lucru, cum acţiona, cum ne-a ajutat şi cum a reuşit nişte schimbări rapide, într-un timp atât de scurt, a fost senzaţional", a încheiat Jurcă.

În schimb, Rareş Fortuneanu susţine că psihologul nu e necesar la nivelul echipelor naţionale şi explică de ce. "Nu cred că e nevoie de psiholog la nicio echipă naţională. Totul pleacă de la modul în care sunt crescuţi jucătorii/jucătoarele de mici şi de la felul în care li se induce noţiunea de a fi învingător, iar apoi, la nivel de seniori, e de datoria antrenorului să întreţină acest lucru şi să îl speculeze la maxim în funcţie de caracterul şi personalitatea fiecăruia", este de părere jucătorul care se află în Franţa de ani de zile, unde s-a şi stabilit, jucând într-unul din cele mai puternice campionate din lume.

Rareş Fortuneanu vorbeşte în continuare de importanţa unui lider în echipă, a cărui datorie, dincolo de talentul în handbal, este de a "avea mintea limpede". "Aş minţi dacă aş spune că aici nu sunt astfel de crize, dar se întâlnesc foarte rar la acest nivel. Fiecare echipă are un lider în teren şi datoria acelui lider este de a avea mintea limpede în aceste situaţii de blocaj psihic şi de a mobiliza toată echipa. Bineînţeles că antrenorul trebuie să găsească soluţiile tactice. Din păcate, echipa României nu are acel lider, acea minte limpede. Nici în teren, dar mai ales în afara terenului", a spus handbalistul.

El crede că blocajul psihologic intervine la fel la ambele echipe naţionale ale României. "Totul pleacă de la mentalitatea de învingător, care trebuie indusă copiilor când încep handbalul. Eu am început un curs de antrenor şi toate exerciţiile pe care le facem cu copiii sunt pe bază de duel, cine câştigă, e răsplătit, iar cel care pierde are o pedeapsă de făcut. În felul acesta se selectează cele mai puternice caractere", a explicat Rareş Fortuneanu.

Jucătorul stabilit în Franţa a făcut referiri şi la felul în care este văzut eşecul în România, faţă de Franţa, în care echipa naţională feminină, eliminată tot de Polonia, la fel cum s-a întâmplat cu tricolorele la CM din Serbia, a fost lăudată şi încurajată.

"Am văzut doar ultimul meci al fetelor la Mondiale şi, într-adevăr, a fost un blocaj în ultimele 10 minute, dar această echipă poloneză a eliminat la două zile după meciul cu noi, Franţa. Deci este o echipa foarte bună şi nu trebuie să fie o tragedie că am pierdut. În presa franceză sunt doar cuvinte de laudă la adresa fetelor din echipa Franţei şi încurajări că în viitor va fi mai bine. Spre asta trebuie să tindem şi noi", a încheiat sportivul.

Eliodor Voica: E nevoie de psiholog, asta e cap de afiş în gândirea mea de antrenor

Antrenorul naţionalei masculine, Eliodor Voica, este adeptul cooptării psihologului în handbal. "Este foarte adevărat, există blocajul psihologic, constatăm că acum şi la case mari se întâmplă, vezi eliminarea campioanei mondiale, Norvegia. Nu se aştepta multă lume ca Norvegia să aibă blocaj mental, dar uite că se întâmplă. E o criză ce intervine în momentele jocului, la care jucătorii nu găsesc soluţii rapide şi bune. Ar trebui să ne uităm la cei mari, Norvegia la fete şi Danemarca la băieţi, au păţit şi ei, dar să învăţăm din aceste eşecuri. Avem şi noi experienţele noastre triste. Ar trebui discutat mai mult între jucători, pentru că noi, antrenorii, putem interveni până la un punct în joc, adică acel time-out. După care treaba tot în teren, la jucători, rămâne. Depinde de tăria fiecaruia", spune Voica.

Şi antrenorul reprezentativei masculine este de părere că blocajul psihologic se întâlneşte şi la băieţi, şi la fete. "Psihologul este foarte bun la echipa de handbal, şi pentru antrenor, şi pentru jucători. Psihologul poate fi văzut ca o supapă în anumite situaţii, diferite de jocul în sine, la factorul uman mă refer. Antrenorul are de gestionat mai multe caractere decât un jucator. Cred că acest blocaj se întâlneşte şi la naţionala de fete şi la cea de băieţi. Nu sunt excepţii, deşi băieţii ar trebui să aibă un plus, e 50-50, aşa cred. Asistăm la blocaje care sunt pur şi simplu inexplicabile. Niciun jucător nu se mai gândeşte în acele momente la probleme personale, la cât lapte bea copilul de acasă, de exemplu, atunci adrenalina este maximă în sânge, e o încordare psihică şi nervoasă la cote alarmante, cred că e o chestie biologică mai mult, nu blocaj psihologic", explică Eliodor Voica.

El povesteşte că a trecut prin situaţii în care la time-out s-a "lovit" de jucători ca de zid. "Nu erau atenţi la ce spun, aveau pupilele dilatate şi concentrarea era maximă, pur şi simplu era clar că vor face ce ştiu mai bine instinctiv, când se întorc pe teren. Puteam să le spun şi că nu există ecuaţia lui Einstein, nu ar fi procesat informaţia, nu reacţionau. Şi atunci, ştiu că trebuie să le spun orice ca să-i calmez, să-i scot din acea stare, însă nu e uşor. Ca o concluzie personală: echipa naţională are nevoie de un psiholog. Asta e cap de afiş în gândirea mea de antrenor", a încheiat tehnicianul naţionalei masculin.

Un alt antrenor, de această dată danez – Jakob Vestergaard – care a luat contact cu handbalul românesc în sezonul trecut, conducând Oltchim Râmnicu Vâlcea, laudă potenţialul enorm al naţionalei României, dar şi trimite "săgeţi" spre staful tehnic.

"Potenţialul României este enorm. Echipa are jucătoare excepţionale pe fiecare post, tinere, dar şi experimentate. Dar, vorbind strict de Mondialele din Serbia, e nevoie să ai în lot un inter dreapta de meserie ca să iei medalia de aur, Geiger sau Vizitiu, de exemplu. Dacă e nevoie de un psiholog? Depinde şi de antrenorii echipei. Oricum, în Danemarca, noi nu am fi acceptat clasarea pe locul 10 cu o echipă atât de bună", a spus Vestergaard.

Naţionala feminină a României a revenit în ţară la începutul săptămânii, după ce a fost eliminată în optimile CM din Serbia, de Polonia, care s-a calificat ulterior în semifinale, chiar dacă era considerată outsider. Fetele au un gust amar, pentru că au crezut cu adevărat în "va fi bine de data asta", după ani de zile în care meciuri pierdute fără explicaţii raţionale le-au afectat pe toate planurile.

La rândul lor, băieţii s-au reunit pentru meciurile din turul I preliminar al Campionatului Mondial din 2015..

Ambele echipe naţionale sunt iubite de români, fetele aflându-se în prim-plan şi graţie calificărilor la turneele finale de Europene, Mondiale sau Jocuri Olimpice.

Totuşi, decăderea treptată la nivelul rezultatelor la fete sau ratarea calificărilor la turneele finale în cazul băieţilor nu au răspunsuri clare sau măcar plauzibile. Se fac analize după fiecare participare la turneele finale, există nemulţumiri pe toate planurile, despre care însă nu vorbeşte nimeni public, se evită reforme, chiar dacă asta ar presupune şi încercarea de a se lucra cu antrenori străini, iar treptat neîncrederea în succes loveşte la toate nivelurile. Poate această neîncredere care creşte pe zi ce trece este cel mai mare duşman al handbalului românesc. România nu mai intră pe teren cu pieptul înainte, ci cu fruntea aproape plecată şi o încordare care nu are nimic de-a face cu bucuria sportului. Intră parcă şi cu o spaimă permanentă de eşec.

Mulţi dintre fani au devenit ironici, sătui de atâtea speranţe şi de strigat Hai România! Iar jucătoarele şi jucătorii naţionalei speră din ce în ce mai puţin că-şi vor încheia cariera cu o medalie la gât, indiferent că au 30 sau 18 ani.