- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (27.07.2022, 15:28)
- Petru Mazilu
CNCD a stabilit: sportivul Theodor Matican a fost discriminat de Comitetul Naţional Paralimpic. Cazul, prezentat pe larg de Mediafax
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a stabilit miercuri că sportivul paralimpic Theodor Matican a fost discriminat de Comitetul Naţional Paralimpic.
Urmărește
1565 afișări
CNCD a stabilit că sportivul Theodor Matican a fost discriminat de Comitetul Naţional Paralimpic
Potrivit unui comunicat de presă, Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a stabilit că afirmaţia preşedintei Comitetului Naţional Paralimpic, Sally Wood Lamont, la adresa sportivului paralimpic Theodor Matican: „nu va mai participa până nu-mi face mie dovada că ştie să schieze(...)” reprezintă faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate.
Ca urmare, s-a aplicat sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 1.000 lei faţă de preşedinta Comitetului Naţional Paralimpic. Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi (7 voturi), precizează CNCD.
O altă decizie vizează „restrângerea accesului la competiţia de la Tokyo 2021 (paraciclism) a sportivului paralimpic Theodor Matican de către Comitetului Naţional Paralimpic, prin refuzul Comitetului Naţional Paralimpic de a asigura sportivului cu dizabilităţi un însoţitor la competiţie”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Acest lucru reprezintă faptă de discriminare prin care se încalcă dreptul persoanei cu dizabilităţi de a participa la competiţii sportive. În acest caz, Comitetul Naţional Paralimpic a fost amendat cu 10.000 lei.
Mediafax a prezentat pe larg cazul Matican.
AICI, detalii
Reacţia doctorului Matican: „Vom continua în instanţă”
Dosarul Matican se afla pe masa CNCD din august 2021.
„Sentinţa este un prim pas pentru a merge mai departe. Vom continua să ducem cazul în instanţele civile, pentru a ni se recunoaşte dreptul de a fi participat la Olimpiadă.
În plângerea către CNCD am cerut să fie sancţionat şi MTS. Observ că nu s-a luat nicio decizie împotriva ministrului Novak. Aştept să-mi parvină motivarea”, a reacţionat astăzi medicul Sorin Matican, tatăl sportivului.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe