Noul preşedinte al echipei ilfovene a afirmat că este posibil ca antrenorul Gheorghe Mulţescu să rămână în continuare la echipă, chiar dacă în decursul serii de joi se luase decizia de a fi demis.
„Am acceptat această funcţie pentru realizările pe care le-a făcut primarul. Atunci mi-am dat seama că e o treabă serioasă. Modul de organizare este perfect cu legislaţia actuală. Acest club este clubul comunităţii. După ce m-am documentat şi am aflat că am de raportat unui singur om, am acceptat. Eu voi coordona tot şi dacă merge prost vină este a mea. Echipa ar trebui să scape de retrogradare. Eu am spus că s-ar putea să şi retrogradăm, dar eu mă zbat să nu. Trebuie să aducem 2-3 jucători. Să vedem ce vom face şi cu antrenorul, deşi se luase o decizie, primarul mi-a dat mâna liberă, pot să mă răzgândesc. Să construiesc un staf cu care să lucrez. Eu am ultimul cuvânt, eu aş dori 49 la sută să-l păstrez pe Mulţescu, dar trebuie să vorbesc cu el să văd ce are în cap. Nu am lucrat cu el, dar ştiu că e un om serios. Domnul primar mi-a spus că orice hotărâre voi lua, va fi de acord cu ea. Voi vorbi cu Mulţescu şi dacă îmi convine, îl opresc”, a declarat Dragomir.
Oficialul grupării FC Voluntari speră să poată atrage fonduri pentru a putea crea o echipă competitivă: „E posibil să şi greşesc, aşa cum am mai făcut-o şi până acum, nu e om care să nu greşească. Eu am să mă zbat să fac o echipa bună să aduc 3-4-5 jucători de valoarea pentru că eu nu o să mă zbat în coada clasamentului. Îi mulţumesc domnului primar pentru încredere. Şase cluburi mi-au făcut propuneri în aceşti doi ani, dar eu am venit aici fără bani. Deocamdată nu primesc nimic dar vreau să demonstrez că aş merita ceva substanţial. Domnul primar a fost foarte generos, dar eu am spus să mă pună la încercare. Eu sunt animal de cursă, dacă nu sunt bun domnul primar să-şi aleagă alt armăsar. Dacă vom avea bani vom face şi echipa foarte bună, dacă nu, vom creşte jucători şi tot vom avea echipă bună. Sunt concurentul numărul unu al lui Hagi. Să fie foarte atent. Unde voi vedea un talent îl voi aduce aici. Tot ce există talentat va veni aici”.
Primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele a declarat că încearcă de mai mult timp să-l aducă pe Dragomir în cadrul clubului. „Am încercat multe luni de zile să-l aducem. Ne-am dorit foarte mult să vină. Eu consider că fotbalul modern poate fi făcut şi de cei care au experienţa trecutului. Am făcut tot ce am putut să vină. Dânsul a spus că până în vară doreşte să fie preşedinte de onoare. Dar tot ce va ţine de fotbal în Voluntari va fi condus de domnul Dragomir”, a afirmat Pandele.
Fostul conducător al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a fost numit, joi, în funcţia de preşedinte de onoare al clubului FC Voluntari.
Dragomir se va ocupa de întreaga activitate fotbalistică de la Voluntari, echipele din Liga I, Liga a III-a, Liga a IV-a, precum şi de cei aproximativ 500 de copii şi juniori din cadrul Academiei de Fotbal Mircea Rădulescu.
După disputarea a 23 de etape din Liga I, FC Voluntari se află pe locul 13, penultimul, cu 15 puncte şi va evolua în play-out.