- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Codrea printre cei mai buni jucători ai partidei AC Siena - Genoa (Video)
Mijlocaşul român al formaţiei AC Siena, Paul Codrea, a fost unul dintre cei mai buni jucători ai echipei sale în meciul terminat la egalitate, duminică, pe teren porpriu, scor 0-0, în faţa grupării Genoa, partidă contând pentru runda a XXVI-a din Serie A.
Codrea printre cei mai buni jucători ai partidei AC Siena - Genoa (Video)
"Codrea a început meciul în umbră, dar apoi a preluat în mâini jocul echipei «bianconera» şi a reuşit să pătrundă în mai multe rânduri în spaţiul echipei adverse", a notat agenţia italiană Datasport.
Datasport a apreciat prestaţia internaţionalului român cu nota 6,5, fiind plasat printre cei mai buni jucători ai gazdelor din meciul de duminică de la Siena, alături de Curci, Zuniga şi Brandao.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Răspunde Guvernul Ciolacu 2 așteptărilor TALE, ca administrator al României în 2025? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Va deveni armata obligatorie în România? Răspunsul ministrului Angel Tîlvăr
-
Surse Reuters: OMV a bătut palma şi va furniza gaz românesc Germaniei
-
Trump nu renunţă: Republicanul nu exclude acţiuni militare şi economice în privinţa Canalului Panama şi a Groenlandei
Ediţia on-line a cotidianului Gazzetta dello Sport a scris că Paul Codrea a avut cea mai importantă ocazie a formaţiei sale în acest joc, fiind aproape să aducă echipei Siena primul succes după şase partide fără victorie în Serie A. "Siena nu câştigă de şase meciuri, dar nu este cazul să fie acuzată de asta. În meciul cu Genoa, prima dată a riscat şi apoi trecut de puţin pe lângă o victorie prin Codrea. La final scorul de 0-0 nu este deloc un rezultat rău", precizează sursa citată. Codrea a trecut pe lângă gol în minutul 32 al partidei Siena - Genoa, după ce o lovitură liberă bine executată de la aproape 25 de metri a fost scoasă în extremis de poatarul echipei oaspete.
Site-ul fondazioneitaliani.it i-a acordat mijlocaşului român în vârstă de 27 de ani nota 7, la fel ca şi coechipierului Portanova, cei doi fiind cei mai buni fotbalişti ai echipei Siena în acestă întâlnire.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO