Colin McRae şi fiul său de cinci ani au decedat într-un accident
Potrivit sursei citate, Colin McRae (39 de ani) pilota elicopterul Squirrel, aflat în proprietatea sa, şi se îndrepta spre reşedinţa sa din Jerviswood, regiunea Lanarkshire. Agentul lui McRae, Jean-Eric Freudiger, a confirmat că la bord se afla şi fiul fostului campion, Johnny, precum şi un alt adult şi un copil, prieteni de familie. Freudiger a confirmat, de asemenea, că soţia lui McRae, Alison, şi fiica acestora, Hollie, de nouă ani, nu se aflau la bordul elicopterului.
Elicopterul s-a prăbuşit, sâmbătă, într-o zonă de pădure şi a luat foc, astfel că identificarea cadavrelor a fost îngreunată. Poliţia a confirmat, totuşi, că nu există supravieţuitori.