Marius Constantin, suspendat trei etape de Comisia de Disciplină după meciul cu Steaua

Publicat: 30 04. 2014, 14:00
Actualizat: 31 03. 2020, 03:54

Fotbalistul echipei FC Braşov, Marius Constantin, a fost eliminat, luni seară, la meciul cu Steaua, deoarece a făcut gesturi obscene către suporterii formaţiei gazdă, iar aceştia au reacţionat aruncând cu diverse obiecte pe teren, între care pietre, şuruburi de la scaune, o brichetă şi un băţ de steag.

Constantin a fost eliminat în minutul 84 al partidei care s-a terminat cu scorul de 3-0 în favoarea actualei campioane a României.

Jocul era oprit, fotbalistul stelist Adi Popa fiind accidentat, în momentul în care fanii Stelei de la Tribuna 1 au început să îl înjure pe Constantin. Fotbalistul a arătat semne obscene suporterilor. Arbitrul George Găman a observat şi i-a acordat cartoaşul roşu lui Marius Constantin. În timp ce acesta se îndrepta spre tunelul ce duce la vestiare, fanii Stelei de la tribuna a II-a au început să arunce spre el cu diverse obiecte, între care o piatră, şuruburi de la scaune, o brichetă, şi un băţ de steag. Constantin a refuzat iniţial să iasă şi s-a întors pe teren, arbitrul Găman fiind nevoit să cheme doi stewarzi pentru a-l escorta pe jucător. Găman a ridicat obiectele aruncate de fanii stelişti pe teren şi le-a înmânat observatorului Romulus Chihaia.

Marius Constantin a fost înjurat de fanii Stelei şi pe parcursul primei reprize şi la începutul celei de-a doua. Suporterii au adresat injurii şi echipei Rapid. Arbitrul George Găman i-a cerut atunci observatorului ca de la staţia de amplificare să se anunţe că, în cazul în care scandările rasiste nu vor înceta, partida va fi întreruptă.