Numărul 1 mondial nu a putut face faţă şi la Wimbledon, după ce a câştigat primul titlu de Grand Slam, la Roland Garros. Simona a acuzat, după meci, oboseala fizică şi mentală acumulată de la începutul sezonului şi a recunoscut că se va bucura din plin de o vacanţă.
De asemenea, Halep şi-a fixat un nou obiectiv şi a pomenit despre US Open în discursul său: „Sunt obosită mental, pentru că am avut un an extrem de încărcat. Am câştigat un turneu de Grand Slam şi am jucat o altă finală, la Australian Open. Chiar dacă au trecut mai bine de 5 luni de atunci, toată presiunea e încă în corpul meu. Vreau să fac orice altceva decât tenis. Vreau să mă relaxez, pentru că am dat totul pentru tenis în ultima perioadă. Vreau să fiu un om normal, o fată normală pentru două săptămâni.
Două-trei săptămâni de odihnă, apoi reintru în programul normal. Urmează US Open, dar mai întâi vor fi turneele din US Open Series. Nu am luat-o mai uşor pentru că acum am un turneu de Grand Slam în palmares. Doar că sunt obosită mental. Acum, atât am putut să dau. Următorul turneu va fi în Canada, mă voi pregăti pentru el”, a declarat numărul 1 mondial, conform DigiSport.