COMENTARIU: Cătălin Hîldan "Atacâini"

Fix la 9 şi 5 minute, pe 10 noiembrie, în fiecare an, Turcia îngheaţă. Maşinile se opresc şi claxonează strident, oamenii înlemnesc pe străzi. Pentru un minut, totul se transformă în ceea ce poate că e cea mai profundă dovadă de neuitare a unui om. Mort în 1938. An de an e la fel. Turcii refuză să-l uite pe părintele lor, Mustafa Kemal Ataturk. Supranumit Ataturk, care înseamnă părintele turcilor. A fost cel care le-a desfiinţat Sharia (legea musulmană), care a desfiinţat şcolile religioase, care le-a schimbat alfabetul, care le-a interzis până şi fezul, celebra pălărie otomană. Ataturk le-a distrus practic, în mai puţin de 20 de ani, toată identitatea formată în secole. Dar le-a dat una nouă de care turcii se bucură şi nu concep nici după 74 de ani de la dispariţia lui să se abată câtuşi de puţin de la calea lui Ataturk.

Numele lui Cătălin Hîldan e strigat la fiecare meci de galeria "alb-roşie", chiar dacă mulţi "ultraşi" erau probabil la gradiniţă când "Unicul Căpitan" dădea tot ce putea el pe teren pentru echipă. Pentru că Hîldan de asta a fost şi este iubit, pentru că a dat tot. Probabil asta a fost şi cauza morţii sale. Poate dacă ar fi spus că nu se simte bine, poate dacă ar fi cerut înlocuirea, poate cine ştie... Dar nu putea el, căpitanul echipei fiind, să arate vreun moment de slăbiciune.

La meciul cu Pandurii Târgu Jiu, galeria câinilor a afişat un banner: "De fiecare dată când vrem să te vedem, închidem ochii şi «privim» spre teren". Poate că aşa se nasc eroii, tocmai atunci când nu mai sunt. Poate că aşa suntem făcuţi, să vedem abia atunci când nu mai putem. Important e însă ca dinamoviştii să înţeleagă că octombrie nu e negru. În octombrie 2000 au pierdut un jucător, dar îl au pentru totdeauna pe "Unicul Căpitan", a cărui amintire poate duce Dinamo mai departe. Totul e să nu se abată de la drumul lui.

(Comentariu de Adrian Ţone, adrian.tone@mediafax.ro)