Prima pagină » Sport » FOTO: Simona Halep a primit un cadou din partea organizatorilor de la Wimbledon

FOTO: Simona Halep a primit un cadou din partea organizatorilor de la Wimbledon

Sebastian Ujica
07 iul. 2020, 12:23, Sport
A trecut aproape un an de la marea victorie a Simonei Halep din turneul de la Wimbledon. Atunci, Simona câştiga în doar 56 de minute în faţa Serenei Williams. Turneul nu s-a organizat anul acesta din cauza pandemiei, însă organizatorii n-au uitat-o pe Simona.
 
Românca a dezvăluit pe Instagram că a primit un cadou special venit din Anglia.
 
 
Halep abia s-a întors pe teren într-un meci demonstrativ la Cluj alături de Marius Copil şi Horia Tecău.
 
„A fost o plăcere să intru pe teren după o perioadă foarte, foarte dificilă pentru toată lumea”, spune Simona Halep.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Multumesc @sportsfestival pentru invitaţie şi felicitări pentru acest eveniment. Ca de fiecare data m-am simţit minunat la Cluj şi de aceasta data şi în siguranţă, respectând noile masuri. Plăcerea a fost cu atât mai mare cu cât am revenit pe teren alături de Horia Tecau şi Marius Copil. E un nou început, ne vom adapta cu toţii şi speram sa revenim cât mai repede şi în siguranţă în turnee. #winnersopen #dedeman #bancatransilvania Thank you @sportsfestival for the invitation and congrats for the event. As always, I felt wonderful in Cluj and secure, under the new health and safety conditions. It was a pleasure especially to see Horia Tecau and Marius Copil. It’s a new beginning, we will adapt and I hope we all can return soon in Cluj and under the best circumstances for new tournaments. #winnersopen #dedeman #bancatransilvania

O postare distribuită de Simona Halep (@simonahalep) pe

Iul 6, 2020 la 7:12 PDT