COMENTARIU - Despre fotbal şi fani: Eroii care nu se văd

Toate transmisiunile televizate din Liga Campionilor sunt supervizate de către un trimis al UEFA. Toate. Nimic nu scapă ochiului ager al "fratelui mai mare". Şi el are grijă ca în timpul transmisiunilor să nu ajungă la consumator imagini cu adevăraţii devoratori de fotbal. Suporterii care sunt în stare de orice pentru echipa lor. Cei care fac să se întâmple "minuni", aşa cum a fost cazul miercuri seara. Şi decizia UEFA este una pur economică.

Marile corporaţii care duc astfel de competiţii la nivelul PIB-ului unei ţări mediu-dezvoltate nu ar fi deloc încântate să le fie asociată imaginea cu nişte "derbedei" care urlă din toţi rărunchii când Lewadowski spulberă "galacticii". Băncile au nevoie de consumatori care consideră zâmbetul copilului "priceless", chiar dacă pentru toate celelalte există un card. Tot aşa, producătorii de bere au nevoie de cât mai mulţi consumatori şi nu de adevăraţii pasionaţi de fotbal. E o industrie bine gândită.

De aici, toate acele îndemnuri la respect şi iubire între semeni ale UEFA şi FIFA, de parcă principala menire a lor ar fi propovăduirea religiilor blegi. Dar ce respect mai mare faţă de "duşman" să existe decât gestul galeriei dinamoviste spre exemplu, care a cerut conducerii ca la 10 mai să le ofere adversarilor stelişti bilete pentru o peluză întreagă pe Arena Naţională. Deşi conform convenţiei din tur, steliştii ar trebui să primească de 3 ori mai puţin.

Steaua e peste Dinamo la ora actuală. Clar. Dar aşa cum echipa lui Reghecampf a putut să câştige în faţa deţinătoarei Ligii Campionilor, doar cu ajutorul suporterilor, tot aşa poate să piardă pe 10 mai. Cu 40 de mii de "câini" în tribune, cu un "duşman", pe care singuri şi-l creează, dându-le bilete, dinamoviştii vor câştiga. Un Nica poate va fi erou, Cătălin Munteanu martir absent, soclul lui Dănciulescu va fi deja ridicat.

Fotbalul, ca mai toate sporturile de altfel, s-a născut din nevoia de adversitate. De a demonstra că eşti mai bun decât celălalt, idee pe care organismele de conducere ale fotbalului le îmbrăţişează. Dar nu ţin cont şi de faptul că pentru a fi competitivi avem nevoie de susţinere. Că un copil are mai mari şanse să devină sportiv dacă e aplaudat şi susţinut de mic de părinţi.

Nu poţi transforma microbistul european în Maica Tereza. În cel mai bun caz poţi îndemna la respectarea legilor. Americanii, cu al lor fotbal plictisitor şi plin de pauze publicitare, sunt toţi "warriors", pe când noi, europenii trebuie să ne ducem la stadion cu pioşenia duhovnicească în suflet, să ne iubim "duşmanul". De ce?

Avem nevoie de fotbal pentru că între genele noastre se află una războinică. Avem nevoie de "duşmani", de "adversari", pentru a ne demonstra nouă că suntem mai buni, că putem iubi. Şi fotbalul are nevoie de suporteri adevăraţi, nu de consumatori de bere sau de clienţi de bănci. Rapidiştii spre exemplu rămân uniţi în jurul unei idei ingenios inventate - "Singuri împotriva tuturor". Ei hrănesc animalul din interior care cere "război" ca să rămână uniţi, ca să fie competitivi, ca să poată să devină odată Borussia Dortmund, să fie mai buni ca Real Madrid. Deşi drumul e lung.