Prima pagină » Sport » Zlatan Ibrahimovici, amendat cu 50.000 de euro pentru implicarea în lumea pariurilor sportive

Zlatan Ibrahimovici, amendat cu 50.000 de euro pentru implicarea în lumea pariurilor sportive

Zlatan Ibrahimovici, amendat cu 50.000 de euro pentru implicarea în lumea pariurilor sportive
Daniel Contescu
27 mai 2021, 01:54, Sport

Fotbalistul suedez Zlatan Ibrahimovici, 39 de ani, legitimat la formaţia italiană AC Milan, a fost implicat într-o anchetă disciplinară în calitate de coproprietar al site-ului de pariuri sportive Bethard.com. UEFA a decis să-l pedepsească pe suedezul, dar şi pe clubul italian, vinovat că n-a luat măsuri.

Decizia UEFA care îl implică pe Ibrahimovic şi compania de pariuri sportive a fost comunicată miercuri. Vedeta suedeză ajunsese în centrul unor proceduri disciplinare pentru calitatea sa de coproprietar al Bethard, o companie de pariuri sportive. UEFA l-a amendat pe Ibrahimovic cu 50.000 de euro, iar pe AC Milano – cu 25.000 de euro.

Atacantul de la AC Milan a încălcat articolul 12 al reglementărilor disciplinare, cel care spune că un sportiv în activitate nu poate avea un interes financiar într-o companie de pariuri.

Pe lângă amendă, UEFA a emis şi o directivă de încetare a asocierii jucătorului cu compania de pariuri Bethard. Potrivit cotidianului suedez Aftonbladet, Ibrahimovici a vândut deja recent acţiunile sale.