Comisia de Disciplină a LPF a amendat FC Steaua cu 15.000 de lei

Publicat: 26 04. 2011, 13:05
Actualizat: 06 11. 2012, 14:10

Steaua a fost amendată pentru că, în minutele 2-3, galeria echipei gazdă de la peluză a aprins câteva torţe, una dintre ele fiind aruncată în teren, şi pentru că, în minutul 84, de la tribuna I s-a aruncat în zona suprafeţei tehnice o sticlă de plastic şi o pungă de seminţe, fără a lovi pe cineva, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele comisiei, Ion Neagu.

Incidentul menţionat în raportul observatorului şi amânat pentru vineri a fost cel din minutul 12, când galeria oaspete a aruncat torţe aprinse către teren, trei dintre ele căzând în suprafaţa de joc lângă steagul de colţ, fără a lovi pe nimeni.

Meciul Steaua – Dinamo, din etapa a XXVIII-a a Ligii I, s-a încheiat cu victoria oaspeţilor, cu scorul de 1-0.

.