Prima pagină » Sport » Comisia de Recurs LPF a ridicat interdicţia de a efectua transferuri în cazul FC Timişoara

Comisia de Recurs LPF a ridicat interdicţia de a efectua transferuri în cazul FC Timişoara

Comisia de Recurs a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a admis apelul formulat de FC Timişoara la decizia Camerei Naţionale pentru Soluţionarea Litigiilor (CNSL) şi a ridicat sancţiunea interdicţiei de a efectua transferuri, ca şi club cesionar, informează site-ul oficial al ligii.
Comisia de Recurs LPF a ridicat interdicţia de a efectua transferuri în cazul FC Timişoara
09 iul. 2009, 19:41, Sport

CNSL a decis, în ianuarie, că atacantul Ionel Ganea a fost concediat ilegal de către FC Timişoara şi a interzis, totodată, clubului bănăţean să cumpere jucători în următoarele două perioade de transferuri. CNSL a decis ca Ionel Ganea să primească, cu titlu de compensaţie, sumele rezultate din convenţia dintre cele două părţi, mai puţin primele de obiectiv.

În noiembrie 2008, conducerea clubului FC Timişoara a decis să îi rezilieze unilateral contractul atacantului român. Ulterior mai multe comisii ale FRF au decis că FC Timişoara nu avea dreptul să îi rezilieze contractul lui Ganea.