Djokovic a fost eliberat luni din detenţie în Australia, după ce a câştigat în instanţă contestaţia anulării vizei sale, pentru a rămâne în ţară şi a concura pentru obţinerea recordului de 21 de titluri de Grand Slam la Australian Open.
„Indiferent dacă sunt sau nu de acord cu Djokovic în privinţa unor lucruri, justiţia a vorbit şi a spus că are dreptul să participe la Australian Open şi cred că este cea mai corectă decizie, ca acest lucru să se întâmple, dacă s-a rezolvat în acest fel. Îi urez mult noroc”, a declarat Nadal, luni, pentru postul de radio spaniol Onda Cero, citat de Reuters.
După ce i s-a refuzat intrarea în Australia pentru că a sosit fără a fi vaccinat împotriva COVID-19, Djokovic, în vârstă de 34 de ani, a fost reţinut joi de oficiali la frontieră, în mijlocul unui val de proteste, faţă de decizia de a i se acorda o scutire medicală de la cerinţele de vaccinare, pentru a juca la Australian Open.
„La nivel personal, aş prefera mai degrabă să nu joace”, a spus Nadal, râzând alături de intervievator.
„Este vorba de sport, multe interese se mişcă în jurul lui, la nivel general, la nivel economic, publicitar. Totul este mult mai bine când cei mai buni pot juca”, a mai spus Nadal, înainte de a apăra din nou vaccinarea.
„Cele mai importante instituţii din lume spun că vaccinul este modalitatea de a stopa această pandemie şi dezastrul pe care îl trăim de 20 de luni încoace”.