Cavendish concura în cadrul reuniunii în proba de Madison când a căzut într-o aglomeraţie în care a fost implicat şi campionul olimpic şi mondial Lasse Norman Hansen.
„Examinările au arătat că Mark are două coaste rupte pe partea stângă şi are un mic pneumotorax (plămân colabat), în ambele fiindu-i prescrise tratamente medicamentoase. El a fost ţinut în spital pentru observaţie”, a precizat echipa rutieră a lui Cavendish, Deceuninck Quick-Step, într-un comunicat.
„Este de aşteptat ca Mark să fie externat în cursul zilei de astăzi sau mâine dimineaţă, urmând să treacă apoi printr-o perioadă de recuperare”.
Cavendish a postat luni un mesaj pe Twitter, pentru a-şi linişti fanii.
„Aşadar, Ghent nu s-a terminat aşa cum am fi preferat, cred că este corect să spunem. Puţină apă pe pistă, o căzătură la mare viteză şi câteva rostogoliri de „butoi ”mai târziu şi sunt tratat acum pentru câteva coaste rupte şi un pneumotorax.
Sufăr puţin, dar câteva nopţi alături de personalul incredibil de aici, de la Spitalul Universitar din Ghent, ar trebui să mă rezolve.”
Cavendish, în vârstă de 36 de ani, s-a bucurat de o remarcabilă revenire în formă în acest an, sprintând spre patru victorii de etapă în Turul Franţei, pentru a egala recordul de 34 al legendarului belgian Eddy Merckx.