Competiţiile de wrestling reîncep în China după o pauză de trei ani din cauza pandemiei
Luptători profesionişti din mai multe ţări s-au adunat săptămâna aceasta în China pentru a participa la prima competiţie majoră după pandemia COVID-19.
Liga profesionistă din China, Middle Kingdom Wrestling (MKW), a organizat marţi seara prima întrecere. Au participat luptători din China şi din străinătate care s-au luptat în faţa unui public format din aproximativ 350 de fani.
„Ne bucurăm să anunţăm lumea: Hei, lupta chineză a revenit’, a spus promotorul evenimentului Adrian Gomez.
Întoarcerea luptătorilor internaţionali pe ringul din China reprezintă un punct de cotitură pentru acest domeniu. În ultimii ani, au fost organizate lupte între sportivi chinezi care nu au atras atenţia publicului. Sportivii şi organizatorii au avut pierderi uriaşe în timpul pandemiei.