„Avem ocazia să spălăm ruşinea acestui sezon, ne-am luat revanşa faţă de o echipă care ne-a umilit în retur. Acum avem şansa să ne luăm revanşa de la duşmanii de-o viaţă. Trebuie să prindem Europa, va fi greu să câştigăm finala, dar dacă jucătorii vor intra cu dorinţa de a-şi lua revanşa pe care o am eu acum, cred că ne putem apropia victoria. S-a simţit venirea lui Olăroiu. El a reuşit să ajungă rapid la sufletele jucătorilor. Cred că atitudinea pe care au afişat-o jucătorii, faptul că deşi au fost conduşi au crezut până în ultima clipă, i se datorează şi lui”, a declarat, după meci, Mihai Stoica.
Managerul general a adăugat că este convins să în sezonul viitor Steaua va câştiga titlul. „Renaşterea echipei trebuie pregătită minuţios, trebuie să facem transferuri, am făcut trei până acum şi sunt convins că dacă ne vom atinge toate ţintele şi suntem aproape de a le atinge, vom reconstrui o echipă care să fie competitivă. Nu concep ca Streaua să nu câştige titlul în sezonul viitor, indiferent de cine va fi antrenor, deşi visul meu ar fi să rămână Olăroiu”, a mai spus Stoica.
Steaua Bucureşti s-a calificat în finala Cupei României-Timişoreana, pentru a 21-a oară în istorie, după 12 ani, în urma remizei, scor 1-1, de miercuri, din deplasare, cu echipa FC Braşov, în manşa secundă a semifinalelor competiţiei. În tur, cele două echipe au încheiat la egalitate, scor 0-0, Steaua calificându-se în finală datorită golului marcat în deplasare.
În finala Cupei României, Steaua va întâlni învingătoarea din dubla manşă Dinamo – Gloria Bistriţa. În tur, dinamoviştii s-au impus în deplasare cu scorul de 2-0. Returul are loc joi, la ora 20.45 şi va fi transmis de Pro TV.
Finala competiţiei va avea loc pe 25 mai, la Braşov.