Conceicao: Rezultatul este injust
Antrenorul echipei FC Braşov, Antonio Conceicao, a apreciat drept injust rezultatul meciului cu Gloria Bistriţa, pierdut cu scorul de 0-1, menţionând că poate jucătorii săi s-au grăbit să creadă că îşi vor îndeplini în curând obiectivul, evitarea retrogradării, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Este al doilea joc cu rezultat negativ, din păcate pentru noi. Ştiam că Bistriţa este o echipă care joacă bine în deplasare şi că trebuie să fim noi primii care înscriu pentru a avea linişte şi pentru a ne putea face jocul. Dar s-a întâmplat acea fază din minutul 3, când am luat un gol foarte uşor. Deşi am avut multe ocazii de a schimba rezultatul, nu am avut noroc. Băieţii s-au enervat şi nu le-a reuşit nimic din ce îşi doreau, în plus, din momentul în care au înscris, bistriţenii s-au înschis în propriul careu, au închis toate spaţiile şi le-a ieşit foarte bine acest lucru. Rezultatul este injust după aspectul jocului, dar cu toate astea, echipa mea trebuie să-şi revină repede. Poate că ne-am grăbit să credem că ne îndeplinim în curând obiectivul. Sper ca această înfrângere să întărească vestiarul şi să mergem la Mediaş să ne jucăm şansa", a spus Conceicao în conferinţa de presă de după meci.
Tehnicianul a adăugat că îşi asumă acest rezultat. "Îmi asum această înfrângere, nu dau vina pe arbitraj, însă sunt uneori factori care influenţează jocul. Braşovul este o echipă mică, dar vreau să fie tratată ca orice altă formaţie din Liga I", a mai spus portughezul.
Echipa FC Braşov a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), de formaţia Gloria Bistriţa, într-un meci contând pentru etapa a XXV-a a Ligii I.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/amiha2-1738867852.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1738823775.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=9494587&pid=1)