Condescu: Am făcut un credit de 400.000 euro pe numele meu pentru stingerea litigiului cu Dinamo
Preşedintele CA al clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că a făcut un credit de 400.000 de euro la bancă pentru a stinge litigiul cu FC Dinamo şi pentru ca echipa gorjeană să fie programată în etapa a XX-a a Ligii I.
Condescu: Am făcut un credit de 400.000 euro pe numele meu pentru stingerea litigiului cu Dinamo (Imagine: Florin Buliga/Mediafax Foto)
"Referitor la stingerea conflictului dintre noi şi Dinamo pot spune că banii au fost achitaţi din contul clubului Pandurii Târgu Jiu printr-un credit făcut de mine, personal, ieri, în mai puţin de opt ore la o bancă (n.r. - Raiffeisen). Am avut noroc. Creditul este de 400.000 de euro, iar banii au fost daţi către Pandurii printr-un contract de împrumut. Am procedat astfel pentru că noi, clubul, suntem asociaţie şi nu avem mai deloc trecere la bănci ca să facem credite. Aşadar aceşti bani au fost daţi din contul clubului Pandurii, nu s-a umblat cu genţi sau valize de bani cum s-a spus", a explicat Marin Condescu.
Liga Profesionistă de Fotbal nu a programat echipa Pandurii Târgu Jiu în partida cu Oţelul Galaţi, de pe teren propriu, din cadrul etapei a XIX-a a Ligii I, din cauza datoriei gorjenilor către FC Dinamo din transferul jucătorului Ilie Iordache.
Conducerea clubului Pandurii Târgu Jiu a anunţat, miercuri, pe site-ul oficial, că a ajuns la un acord cu clubul Dinamo, iar meciul cu echipa dinamovistă, din etapa a XX-a se va disputa conform programului stabilit de LPF.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
În cazul în care nu s-ar fi stins litigiul în această săptămână, Pandurii nu ar fi fost programată nici la partida cu Dinamo (vineri, ora 20.30), de la Bucureşti, din etapa a XX-a a Ligii I. După două neprogramări, gorjenii ar fi fost retrogradaţi din primul eşalon în Liga a III-a.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO