- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Condescu spune că a depus noi acte la LPF în litigiul cu Dinamo şi speră într-o decizie favorabilă
(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial luni, 28 februarie.)
Preşedintele Consiliului de Administraţie al CS Pandurii, Marin Condescu, a declarat luni că a depus la LPF un nou act, emis de FRF, în baza căruia speră să câştige litigiul pe care îl are cu Dinamo şi echipa gorjeană să dispute atât meciul neprogramat cu Oţelul, cât şi cel cu formaţia "alb-roşie".
"Acum cu această adresă se pune capăt, cred eu, acestui conflict care durează de doi ani. Din păcate nu am reuşit să facem rost de această adresă din partea federaţiei mai devreme. Am avut astăzi o întâlnire cu domnul preşedinte Mircea Sandu şi i-am explicat cum stau lucrurile şi dânsul în urma consultărilor cu departamentul juridic ne-a dat această adresă. Adică, jucătorul Ilie Iordache a fost dintotdeauna al Pandurilor până iarna trecută, când în prima fază l-am lăsat la AEK, iar acum s-a dus la la Gloria Bistriţa. Mâine, comisiile LPF vor decide şi, mai mult decât atât, vom primi cei 700.000 de euro care ne-a fost furaţi sub şantaj continuu, prin acele acorduri pe care le-am încheiat cu Dinamo, sub ameninţarea că nu vom fi programaţi în campionat. Acum nu mai există nicio hotărâre a Comietului Executiv al FRF, nu mai există nicio vină care i se imputa lui Ionuţ Lupescu, nu mai există ceea ce a stat la temelia deciziilor comisiilor LPF. Din punctul nostru de vedere, nefiind vinovaţi în niciun fel, meciul cu Oţelul trebuie să fie reprogramat", a spus Condescu la DigiSport.
El a adăugat că acest act se alătură unor decizii ale justiţiei în acest caz, iar LPF trebuie să ţină cont de acestea. "Federaţia Română de Fotbal ne-a spus clar: Comitetul Executiv din 22 iunie nu l-a declarat, cum au interpretat comisiile LPF, jucător liber de contract pe Ilie Iordache. Această hârtie am depus-o astăzi la ligă. Am plătit taxa să ne judece, sunt elemente noi. În afară de hotărârea definitivă şi irevocabilă a instanţelor civile care a anulat decizia CAF-ului există şi această hârtie de la FRF, că nu Comitetul Executiv l-a declarat jucător liber", a precizat oficialul.
Întrebat ce va face clubul Pandurii în cazul în care liga nu-i dă câştig de cauză, Condescu a spus: "Aşteptăm să fim a doua oară neprogramaţi şi excluşi din campionat... Am mers de joi la TAS, vom acţiona din nou în civil..."
Preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului gorjean a povestit incidentul pe care l-a avut cu Cristi Borcea la petrecerea dată de secretarul general al FRF, Adalbert Kassai, precizând că nu s-a bătut cu acţionarul dinamovist. "Nu m-am luat la bătaie cu Borcea, însă a existat un incident. Eu eram la masă, cu domnul preşedinte Dragomir şi cu Sandu Boc şi a venit Borcea şi a început să spună din nou aceleaşi lucruri despre acest caz. Eu ştiam cum ne-au şantajat doi ani de zile, cum au încercat să ne fure şi chinurile prin care am trecut şi, la un moment dat, Borcea a spus că să dea Dumnezeu ca el să pună pământ pe mormântul copiilor lui, că are trei, că el trebuie să ia aceşti bani. Cât de josnic poate să fie omul ăsta să jure în halul ăsta. Şi atunci m-am ridicat în picioare, nici nu l-am atins", a afirmat Condescu.
Liga Profesionistă de Fotbal nu a programat echipa Pandurii Târgu Jiu în partida de vineri cu Oţelul Galaţi, de pe teren propriu, din cadrul etapei a XIX-a a Ligii I, din cauza datoriei către FC Dinamo din transferul jucătorului Ilie Iordache. Gălăţenii vor câştiga acest meci la masa verde.
În cazul în care nu plăteşte nici în această săptămână, Pandurii nu va fi programată la partida cu Dinamo, care ar trebui să aibă loc vineri, la Bucureşti, în etapa a XX-a a Ligii I. Dacă vor acumula două neprogramări, gorjenii vor fi retrogradaţi din primul eşalon.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?
-
Nicuşor Dan, uimit de rezultatul alegerilor: Vreau să înţeleg mecanismul
-
Lasconi: Promit că voi da totul pentru a mă ridica la aşteptările voastre
-
Cum explică PNL scorul dezastruos. Deputat: Guvernarea cu PSD ne-a costat, al doilea mandat al lui Iohannis ne-a îngropat
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 13:21
Uciderea rabinului din Emiratele Arabe Unite. Trei suspecţi din Uzbekistan au fost arestaţi
-
astăzi, 13:07
LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape 2200 de voturi diferenţă. Marja se măreşte / Călin Georgescu, primul cu 22,95%