Conducerea vicecampioanei BCM Elba Timişoara a plătit o parte a datoriilor către jucători

Jucătorii de la BCM Elba Timişoara au plecat, vineri, într-o vacanţă de 10 zile în Grecia, oferită de conducerea clubului ca premiu pentru performanţele din acest sezon şi au primit şi unul din cele două salarii restante, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
2 afișări

"Aşa cum am promis, până la 1 iulie achităm toate datoriile. Jucătorii s-au speriat că nu vor mai primi banii, dar acest lucru nu se va întâmpla", a precizat preşedintele clubului timişorean, Valentin Moldovan.

Componenţii echipei BCM Elba Timişoara au afişat un banner înaintea meciului secund al finalei cu CSU Ploieşti, prin care protestau faţă de restanţelesalariale. În acest sezon, BCM Elba s-a calificat în finala diviziei A, pentru prima oară în istoria baschetului timişorean.

Pivotul Bojan Grubisici a semnat cu Vojvodina Novi Sad şi părăseşte Elba la doar un an de la sosirea în Timişoara. "Păltinişanu şi Dzambici sunt, de asemenea, la final de contract, dar am credinţa că vor continua cu noi. Dzambici mi-a promis că, dacă nu obţine un transfer în străinătate, rămâne la noi", a adăugat preşedintele Valentin Moldovan.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici