Prima pagină » Sport » Confruntarea nocturnă dintre Murray şi Tstsipas a fost întreruptă şi amânată pe vineri

Confruntarea nocturnă dintre Murray şi Tstsipas a fost întreruptă şi amânată pe vineri

Confruntarea nocturnă dintre Murray şi Tstsipas a fost întreruptă şi amânată pe vineri
Rafael Hekman
07 iul. 2023, 09:01, Sport

Confruntarea din turul doi al Grand Slam-ului londonez a avut în prim plan serviciul fiecăruia din cei doi combatanţi, în condiţiile în care în primele două seturi niciunul nu a reuşit break-ul, Murray având o singură şansă, nefructificată.

După două seturi încheiate la tiebreak, adjudecate frăţeşte, britaniciul a reuşit în primul game al setului 3 să câştige împotriva serviciului grecului, creându-şi un avantaj pe care l-a valorificat apoi pentru a câştiga setul.

Scoţianul şi grecul vor trebui să revină vineri pentru a câştiga un loc în turul al treilea, partida urmând a fi reluată de la scorul de 6-7(3) 7-6(2) 6-4 în favoarea lui Murray, care a avut parte şi de un uşor accident înainte ca arbitrul să anunţe întreruperea.

Reluarea meciului este programată nu mai devreme de ora 17.30, ora României.