Constantina Diţă, printre favoritele maratonului de la Londra
Sportiva britanică Paula Radcliffe a anunţat că nu va participa la maratonul de la Londra, în data de 26 aprilie, din cauza unei accidentări la deget, au anunţat organizatorii competiţiei, citaţi de AFP, în timp ce BBC a notat că printre favoritele la câştigarea cursei se numără Constantina Diţă.
Constantina Diţă, printre favoritele maratonului de la Londra
Paula Radcliffe, în vârstă de 35 de ani, deţinătoare a recordului mondial la maraton şi învingătoare de trei ori la Londra, şi-a fracturat un deget de la piciorul drept în timpul unui antrenament la Albuquerque.
"Sunt foarte dezamăgită că nu voi participa în acest an. Intenţionez să mă operez pentur a preveni alte probleme ce ar putea apărea", a declarat Radcliffe, care s-a impus la maratonul de la Londra în 2002, 2003 şi 2005.
BBC scrie că printre favoritele la câştigarea ediţiei din acest an a maratonului londonez se numără Irina Mikitenko (Germania), Constantina Diţă şi Catherine Ndereba (Kenya).
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO