Controversata Maria Şarapova face dezvăluri în „Unstoppable: My life so far”/ Cartea s-a vândut în 50.000 de exemplare numai în prima zi/ Cum a impresionat-o copilul unei românce

Publicat: 24 09. 2017, 09:10
Actualizat: 30 03. 2020, 20:42

Tenismena din Rusia este în continuare un personaj foarte controversat la nivel mondial. Unii o adoră, alţii o condamnă pentru scandalul de dopaj în care a fost implicată. Însă, în continuare, vinde foarte bine. Carte ei, „Unstoppable: My life so far”, s-a vândut în numai puţin de 50.000 de exemplare în prima zi.

Pe 20 septembrie, Şarapova şi-a prezentat cartea în faţa publicului său din Los Angeles. Acolo s-a întâlnit şi cu Delia Antal, o regizoare născută în România, care lucrează cu vedetele de la Hollywood. Ea a venit împreună cu fiul ei, Aidan Sunrise, care împlinit patru luni chiar în ziua în care Şarapova şi-a lansat cartea în Los Angeles.

Într-un interviu acordat recent celor de la BBC, Sharapova a declarat că priveşte numai înainte, referindu-se la cariera din tenis.

Citiţi continuarea articolului prosport.ro