Copii din cinci centre de plasament au învăţat primele noţiuni din tenis de Ziua Copilului
Aproximativ 120 de copii din cinci centre de plasament din Bucureşti au învăţat primele noţiuni din tenis de Ziua Copilului de la antrenorii federali în cadrul unui eveniment organizat, miercuri, de Federaţia Română de Tenis.
Având vârste cuprinse între 4 şi 11 ani, copiii au sărbătorit "1 iunie" la Centrul Naţional de Tenis cu rachetele în mâini. Ei au făcut cunoştinţă cu jucătorul Victor Hănescu, invitat special la acest eveniment, alături de care s-au fotografiat.
Prezentă la Centrul Naţional , preşedintele Federaţiei Române de Tenis, Ruxandra Dragomir, a declarat că şi-ar dori ca mulţi dintre copii să fie atraşi de sportul alb şi să participe la cursurile de iniţiere organizate de FRT. "Ne bucurăm că am reuşit să aducem aici atâţia copii fără părinţi de 1 iunie. Este o acţiune de suflet în cadrul căreia vom încerca să atragem cât mai mulţi copii către sportul alb şi chiar să urmeze cursurile de tenis de aici. Ar fi un lucru extraordinar ca peste ani să realizăm că am găsit astăzi aici un nou Victor Hănescu", a spus Ruxandra Dragomir.
La finalul evenimentului care se va încheia la ora 19.00, cei 120 de copii vor primi dulciuri, tricouri, mingi şi rechizite din partea organizatorilor.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5539/22676824/2/imgl8472.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/ainfff-1739389417.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=9690054&pid=1)
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:55
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1085. Donald Trump a discutat şi cu Volodimir Zelenski / Trump anunţă că a vorbit la telefon cu Putin. Vom începe negocierile / Atac cu rachete şi drone asupra Kievului: o persoană a murit / Zelenski vrea să facă schimb de teritorii cu Putin
-
ieri, 22:16
Belarus a eliberat trei prizonieri, inclusiv un cetăţean american