Cu cele două medalii de argint ale lui Marian Drăgulescu, gimnastica masculină românească s-a numărat printre cele 9 ţări medaliate din 38 participante.
„A trecut destul timp de la ultimul Campionat European. Era cazul să arăt că încă exist! Sunt foarte fericit. Am reuşit, mai întâi să intru în două finale, ceea ce nu este puţin şi să plec de aici cu tot atâtea medalii. Ambele de argint, dar, cred, că au o valoare mult mai mare”, a declarat Drăgulescu.
Finala de la sol a fost prima, iar românul a avut o notă de 15.333 (exerciţiu cu o dificultate de 6.800). „Am intrat foarte hotărât. Ştiam că nota de plecare mă poziţiona între primii 3. Dacă îmi făceam treaba, ştiam, de asemenea, că că o să ajung pe podium. Concursul a fost plin de emoţii. Greşise şi Oleg Verniaev, cel care avea cele mai multe şanse, în faţa mea, aşa că mi-am spus: << Mariane, acu-i acu! Cât mai bine poţi tu…! >>. În schimb, după prima linie, m-am dezumflat puţin, pentru că am aterizat direct cu un picior afară, motiv pentru care am intrat un pic în panică. M-am gândit că nu mai am nicio şansă la medalie. Doar dacă opresc toate aterizările pe mai departe… Acel moment m-a determinat să deschid puţin mai devreme la a doua linie şi, acolo, iarăşi am făcut un pas care nu mi-l doream. Dar, ce să mai spun?!, mă bucur că ultima aterizare a fost pe … podium! A fost bine că am reuşit să-mi fac toate elementele din exerciţiu, astfel că am avut şi o notă mare de plecare, din 6.8”, a precizat Marian Drăgulescu, potrivit site-ului romgym.ro.
În ultimul act de la sărituri, Drăgulescu a avut un total de 15.316 puncte (15.432 la prima săritură şi 15.200 la a doua), la egalitate cu armeanul Artur Davtyan. Aurul i-a revenit ucraineanului Oleg Verniaiev, cu 15.399 (15.366 şi 15.433).
„A fost o schimbare de aparat şi abordare. După pauza aceea în care am stat în picioare şi fără încălzire, a fost greu, indiscutabil. Mă bucur că mi-au ieşit ambele sărituri. Aveam un semn de întrebare: dacă la prima săritură (n.r. – celebra şi dificila <
Marian Drăgulescu este calificat şi la Jocurile Olimpice de vară la Rio de Janeiro (Brazilia), graţie medaliei de argint pe care a cucerit-o la sărituri, la Mondialele din acest an. Drăgulescu a fost vicecampion olimpic în 2004, la Atena, la sol.
„Nu vreau să las lucrurile aşa. Vreau să îmbunătăţesc solul la nota de plecare cu încă 4 zecimi. La Berna am avut deja un element nou pe prima linie, pentru ca a 3-a să fie una în premieră executată în competiţie. Şi la sărituri doresc să-mi ridic nota de plecare, să mai adaug 4 zecimi. E greu, dar nu imposibil. Iar întrecerea olimpică va fi un <