Copos a anunţat vânzarea către Taher a pachetului majoritar de acţiuni al FC Rapid
George Copos a anunţat oficial vânzarea a 80 la sută din acţiunile grupării FC Rapid către omul de afaceri iordanian Fathi Taher, tranzacţia finalizându-se, în noaptea de luni spre marţi, după opt ore de discuţii.
Copos a anunţat vânzarea către Taher a pachetului majoritar de acţiuni al FC Rapid
Cei doi oameni de afaceri s-au întâlnit la Crowne Plaza în jurul orei 16.00, actele fiind semnate în prezenţa avocaţilor celor două părţi.
“Gata, de mâine (n.r. - marţi) Atelierele Griviţa deţin pachetul majoritar de acţiuni la Rapid. Domnul Taher este mai puternic financiar decât mine, are afaceri de peste 500 de milioane de euro. Mă bucur că am putut realiza ceva la Rapid în cei 16 ani petrecuţi aici. În contractul semnat azi am pus o clauză conform căreia noua conducere este obligată să aibă cel puţin aceleaşi performanţe pe care le-am avut eu la Rapid”, a spus Copos, care a adăugat că a plâns când a semnat actele.
De asemenea, Fathi Taher a declarat la finalul negocierilor că noul preşedinte al clubului este Constantin Toma, om de afaceri, preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei de asigurari Omniasig. “Antrenor va rămâne până la finalul sezonului secundul Rada, iar de la vară vom aduce la Rapid un mare antrenor”, a adăugat Taher.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO